Dan Petrescu, un nou mesaj pentru FCSB: „Sunt disperați”. Motivul pentru care contractul „Bursucului” a fost prelungit

Dan Petrescu nu face un capăt de țară dacă nu va câștiga campionatul în primul său sezon la CFR Cluj și mută presiunea pe umerii celor de la FCSB, care nu au mai cucerit titlul în ultimele două sezoane, fiind mereu în urma Viitorului și a Astrei.

„Sunt disperați să câștige campionatul! Sperăm să terminăm pe primul loc, dar nu va fi o tragedie, dacă nu vom putea. Când am venit, am avut drept obiectiv să câștig campionatul în doi ani, iar în primul să ne calificăm în cupele europene. Cred că acest obiectiv e realizabil. Nu cred că trebuie să punem presiune pe jucători. Presiunea trebuie să fie la Steaua (n.r. FCSB), e normal. Ei în ultimii doi ani nu au reușit să câștige și sunt disperați să câștige. Noi nu suntem disperați, vom face tot ce e posibil, dar trebuie să fim și realiști”, a declarat „Bursucul” la conferința de presă premergătoare partidei cu Astra.

De asemenea, directorul sportiv al CFR-ului, Bogdan Mara, a recunoscut că Petrescu nu e obligat să câștige titlul în acest sezon, în care clujenii pun bazele viitorului: „Am ajuns la un acord cu Dan Petrescu de a continua încă un an față de ce avea. Deci asta demonstrează faptul că suntem foarte mulțumiți de ce a realizat el aici. Ceea ce am realizat toți împreună și echipa nu se construieste doar într-un an de zile. E nevoie de mai mult timp de continuitate. Acum abia am reușit să creăm un grup, o atmosferă bună în echipă și suntem convinși că la anul rezultatele și jocul vor fi mult mai bune”, a declarat oficialul din Gruia.

Meciul CFR – Astra se joacă duminică, de la 20:45, și poate fi urmărit în format live text pe ProSport

 

Publicat: 08 04. 2018, 16:38
Actualizat: 08 04. 2018, 16:39