Dan Petrescu vine cu lămuriri:** „N-am zis că Steaua este slabă, ci că n-a avut adversari! Ei și-au arătat valoarea în Europa League”

Dan Petrescu spune că discursul său despre meritele Stelei în acest sezon a fost interpretat greșit. Antrenorul lui Dinamo Moscova susține că adversarii Stelei din Liga I au fost slabi, dar asta nu se traduce printr-o lipsă de valoare a Stelei.

„Eu n-o să spun ceva vreodată rău despre Steaua sau despre cineva de acolo. Fără Steaua, eu n-aș fi fost cine sunt acum. Eu n-am zis că Steaua n-a jucat bine sau că n-are valoare, am zis că n-a fost nicio echipă care să-i facă față. N-am spus că Steaua n-a meritat titlul, dar n-a avut adversari.

Să fim realiști, în anul în care am luat eu titlul cu Urziceni, se băteau la campionat Dinamo, Rapid, Timișoara, Vaslui, CFR, Steaua. Eu nu vreau să intru în polemici, Steaua a avut un an extraordinar, au avut un parcurs excelent în Europa tocmai pentru că au o echipă foarte valoroasă.

Eu n-am de ce să fiu invidios pe Steaua, pentru că n-am fost niciodată antrenor acolo. Am avut de trei oferte de acolo, în inima mea și în sufletul meu va rămâne mereu Steaua. Managerul Stelei este prietenul meu.

Cu Reghecampf…eu nu mi-am permis niciodată să-i dau vreun sfat lui Reghecampf. Eu am spus despre ce am pățit eu după ce am luat campionatul. El știe mai bine ce trebuie să facă”, a declarat Dan Petrescu la DigiSport.

De unde a pornit totul
Explicațiile date de Dan Petrescu vin într-un context în care managerul Stelei s-a arătat deranjat de o declarație dată ieri de fostul internațional român: „Steaua a dominat campionatul de la un capăt la altul, dar trebuie să fim realiști, să spunem împotriva cui au jucat. Că n-a fost nici o echipă în România…Asta nu e vina lor, bineînțeles. Când am luat eu cu Unirea titlul, erau Craiova, Timișoara, Dinamo, Rapid, Vaslui… Anul ăsta s-a bătut Steaua cu nimeni”, a declarat ieri Dan Petrescu la Dolce Sport.

Citește aici tot interviul dat ieri de Dan Petrescu la Dolce Sport!

Managerul Stelei a reacționat rapid și într-o manieră energică: „Am jucat cu echipele care au câștigat campionatul în Norvegia și Danemarca, dar și cu echipa care a câștigat de trei ori la rând campionatul în Olanda. Dacă Dan Petrescu a uitat, îi reamintesc eu că am bătut pe Chelsea; cred că știe echipa asta. E foarte urât să ai reacții de genul ăsta, unii suportă greu succesul altora. Noi ne bucurăm de victoriile lui Petrescu la Dinamo Moscova și îi urez să ajungă la Chelsea.

Pe Ienei nu l-am auzit niciodată să spună de bine ceva la adresa noastră, nu mă miră. Invidia e o molimă care se răspândește repede în spațiul carpato-danubiano-pontic”, a declarat unul dintre manageri la DigiSport.
 

Publicat: 07 05. 2013, 16:32
Actualizat: 07 05. 2013, 17:05