Dănănae, dezamăgit de situația actuală a lui CSU Craiova: „E dureros să te uiți în clasament”
Fundașul formației CS Universitatea Craiova, Ovidiu Dănănae, a declarat, marți, că este dureros să se uite la clasamentul Ligii I și să vadă că echipa sa ocupă, după primele cinci etape din acest sezon, penultimul loc cu doar două puncte.
„E neplăcut pentru toată lumea, e dureros să te uiți la clasament. Singura cale spre succes este să muncim și mai mult, să ne dedicăm și mai mult pentru club, echipă și suporteri și sunt convins că vom trece și peste această barieră. Sper ca echipa să treacă cât mai repede peste acest moment delicat și să avem rezultatele dorite„, a spus Dănănae pentru site-ul oficial al grupării oltene.
Fundașul care a împlinit, marți, 29 de ani, a adăugat că revenirea la Craiova este o bucurie pentru el. „Chiar dacă ușor-ușor a mai trecut un an peste mine, din viață și din fotbal, încă mă simt tânăr și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. Mă bucur că am revenit în acest an la Universitatea și vreau, din tot sufletul, să ajungem în fruntea ierarhiei, acolo unde-i este locul Craiovei. Acuz o ușoară contractură, nu este nimic grav. De mâine (n.r. – miercuri) voi reveni la antrenamentele normale, alături de băieți. Îmi doresc să fiu apt să ajut echipa, mai ales în momentele grele prin care trece acum„, a precizat Ovidiu Dănănae.