Chiar dacă este accidentat, Ovidiu Dănănae este foarte aproape de un transfer în Olanda, la PSV Eindhoven. Evoluțiile bune pe care fundașul în vârstă de 24 de ani le-a avut în sezonul trecut au atras atenția celor de la Eindhoven. Potrivit CanCan, Adrian Mititelu s-a înțeles deja cu oficialii olandezi, Craiova urmând a primi un milion de EURO, plus 25% dintr-un eventual transfer.
Mutarea a fost intermediată de Ovidiu Stângă, cel care a rămas în relații bune cu cei de la PSV după mai multe sezoane petrecute la echipa la care a mai jucat și Gică Popescu. De altfel, fostul internațional s-a ocupat și de recuperarea lui Dănănae, după accidentarea suferită în amicalul naționalei cu Ungaria.
Stângă a intervenit pe lângă șefii grupării olandeze pentru ca Dănănae să facă recuperarea la Eindhoven, informație confirmată chiar de medicul Științei: „Dănănae va face recuperarea la Eindhoven, la o clinică privată, unde sunt toate condițiile de care are nevoie. O să ne ajute și Ovidiu Stângă, de altfel, recuperarea se va face sub supravegherea unui preparator fizic care se ocupă de PSV”, spunea în urmă cu ceva timp medicul Craiovei, Caludiu Stamatescu.
Transferul vine ca o bulă de oxigen pentru Adrian Mititelu, fiind cunoscute problemele financiare cu care șeful grupării din Bănie se confruntă în această perioadă. Cu banii încasați pe Dănănae, Mitittelu ar urma să achite restanțele către jucători, neplătiți de câteva luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER