Victoria cu Sportul (1-0) a adus confirmarea schimbării în bine din jocul „câinilor”, dar și puțină tristețe. Dănciulescu a ieșit necăjit de la vestiare, din cauza ghinionului pe care l-a avut. „Corbul” a ratat câteva ocazii clare, motiv pentru care oamenii din club începuseră să vorbească deja că vârful de 34 de ani ar trebui înlocuit în primul „11”. Zilele trecute, atacantul a fost însă liniștit de Ioan Andone, în urma unei întrevederi între patru ochi. Iar deznodământul pare să fi fost unul pozitiv pentru veteranul „câinilor”.
Dănciulescu a fost probabil singurul dinamovist trist după meciul din Regie. În tur a cerut să joace, iar acum își dorea foarte mult să înscrie, mai ales că nu reușise acest lucru nici în meciurile amicale din Antalya. A avut și câteva ocazii bune, însă mingea nu a vrut să intre înpoartă. Sau cel puțin aceasta este concluzia la care s-a ajuns după ce „Corbul” a avut o discuție între patru ochi cu Ioan Andone, chiar după antrenamentul de luni. „Ai nevoie de un șoc!” „Ionele, eu nu am criticat atacul și nici pe tine nu te-am certat. Ai avut ocazii, ai fost prezent în meci, dacă nu te‑aș fi văzut că ești aproape de faze, aș fi fost nemulțumit, dar înțeleg că nu a vrut să intre. La tine nu poate fi vorba de lipsă de concentare, nu mai ai 19 ani. E ghinion și ai nevoie de un șoc. Nu ai de ce să fii supărat!”, i-ar fi spus „Fălcosul” elevului său. Mai mult, surse din „Ștefan cel Mare” spun că Andone îl va titulariza pe „Danciu” și în următorul meci oficial. Cu Pandurii, dacă s-ar juca, sau, în caz contrar, în Giulești!
Fanii, alături de el Mai mult, și suporterii sunt alături de Dănciulescu. Pe site-urile dedicate acestora, majoritatea fanilor îl încurajează pe „Corb”. „Danciule, fii tare, suntem alături de tine!”, au sunat mai multe mesaje. Altfel, în acest moment, Andone îi mai are ca variante în atac pe George Țucudean, Georgian Păun, Marius Alexe și Liviu Ganea.
Bine ar fi să ratez eu în toate meciurile, dar echipa să câștige, așa cum a fost și cu Sportul Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo 3 luni și o săptămână au trecut de la ultimul gol al lui Dănciulescu, la Buzău, pe 22 noiembrie, în partida cu Brănești, scor 2-4
Bakaj, lăudat de „Săgeată” Împrumutat la Kavala, echipă pentru care a marcat deja de două ori, Marius Niculae a arătat ieri, la plecarea spre Grecia, că este la curent cu ceea ce înseamnă „noul Dinamo”. „Dinamo avea un lot foarte numeros, în care unii erau cu floricelele, alții cărau pianul. Acum se promovează tineri, jocul se bazează pe echipă. Am auzit că a venit Bakaj. Chiar am un coleg albanez la Kavala care mi-a spus că este un fotbalist foarte talentat și că este cunoscut drept Ronaldo al Albaniei. Acum rămâne să mai și demonstreze că își merită supranumele”, a spus „Săgeată”.
Rafi Stănescu, luat în colimator de colegi Raphael Stănescu, 17 ani, a fost luat în colimator de către șefi, antrenori și chiar conducători, după ce un tabloid a publicat o fotografie cu el și o domnișoară care părea a fi prietena lui. „Bravo, tată, ai debutat și în ziarele colorate!”, i-au spus colegii și antrenorii, în timp ce acționarii și-au făcut și ei timp de glume, arătându-i mijlocașului că-l urmăresc pas cu pas.
Petre: „La vară revin la Dinamo!” Florentin Petre a anunțat că la finalul sezonului va reveni în „Ștefan cel Mare”. Nicolae Badea și Cristi Borcea au luat legătura cu mijlocașul Brăneștiului și îl doresc pe „Pitic” în poziția de scouter. „La vară mă întorc acasă. Nu am stabilit ce post o să ocup, dar aș putea fi scouter”, a declarat Petre pentru Adevărul. Șefii vor un departament de scouting puternic, până acum fiind cooptați Cornel Țălnar, Sulejman Demollari și Ioan Sdrobiș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER