Dănciulescu: „Am fost de două ori golgeter, acum îi las și pe alții”

La 31 de ani, Ionel Dănciulescu se află în fața unui nou sezon al Ligii I. Unul dintre cei mai galonați golgheteri din întrecerea internă se pregătește de noi recorduri.

Cel poreclit „Danciu-gol” vorbește despre obiective: „O să fie mai greu decât anul trecut. Toată lumea s-a întărit, dar nu cred că vom mai suporta noi o clasare precum cea din sezonul care s-a încheiat. A fost greu, dar acum trebuie să revenim în vârf”.

E mulțumit că a rămas la Dinamo

Atacantul explică apoi de ce a ales să rămână în „Groapă”: „Clubul acesta mi-a întins o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Cei din conducere mi-au transmis că au nevoie de mine, iar eu am luat decizia de a sta aici. Mă simt bine și cred că e alegerea cea mai bună. Sper că și eu am dat înapoi ceea ce Dinamo mi-a oferit”. Chiar dacă orice vârf se gândește în fiecare an la titlul de golgheter, Danciu declară că nu asta este prioritatea lui: „Important este să joace echipa bine și să câștigăm puncte. Am fost de două ori cel mai bun marcator, acum îi las și pe alții”.

"Ne înțelegem foarte bine cu Mircea Rednic. Nici nu ar avea cum să fie altfel. Nu am uitat că am avut împreună acel sezon fantastic. Jucătorii tineri din lot pot crește pe lângă noi. Sunt talentați și au ce învăța. Unii dintre ei, cum sunt Ropotan, Pulhac, Moți sau Izvoranu, au deja experiență. Nu mai sunt la primul sezon" – Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

Publicat: 13 07. 2008, 21:30
Actualizat: 14 07. 2008, 02:10