Dănciulescu a împlinit zilele trecute 37 de ani, iar după ce și-a agățat ghetele în cui așteaptă să vadă care va fi noua postură oficială în cadrul clubului din Ștefan cel Mare.
„Am foarte mari emoții atunci când sunt pe bancă sau în tribună și-mi urmăresc echipa, e o senzație care-ți dă fiori. Te simți incapabil să ajuți, îți vine să intri în teren, să mănânci mingea și să dai tu gol când tensiunea este maximă.
Deocamdată sunt doar un fotbalist valoros care și-a agățat ghetele în cui. Încă nu mi-am negociat nici funcția, nici atribuțiile. Le voi afla după Sărbători, când voi discuta cu cei din conducere.” a spus Ionel Dănciulescu pentru Libertatea.
Fostul atacant al „câinilor” a vorbit și despre ultimele rezultate bune reușite de Dinamo în Liga 1, un merit important avându-l și Flavius Stoican.
„Flavius este tânăr, are meritul de a se face ușor înțeles și jucătorii apreciază foarte mult asta. Sunt convins că va duce Dinamo unde-i este locul, pe primul loc, dacă suporterii vor avea răbdare.” a mai spus Dănciulescu.
Dănciulescu a dezvăluit și faptul că își dorește foarte mult să mai îmbrace o dată tricoul lui Dinamo într-un meci festiv.
„Să mai îmbrac o dată tricoul lui Dinamo și să fiu înconjurat de toți prietenii dragi din fotbal. Conducerea a promis că se ocupă să-mi facă o surpriză.” a spus fostul atacant al „câinilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER