Dănciulescu: „Cupa României, cel mai aproape obiectiv al lui Dinamo”

Atacantul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, marți,
că își dorește, pentru anul 2011, ca gruparea bucureșteană să aibă
constanță în joc și să câștige o nouă ediție a Cupei
României.

„Îmi doresc ca lucrurile să meargă bine la Dinamo să nu mai
avem această inconstanță din acest tur de campionat și, de ce nu,
să câștigăm Cupa României, care deocamdată este cel mai aproape
obiectiv al nostru. Dacă se poate, îmi doresc ca noul an să fie de
zece ori mai bun. Pentru mine îmi doresc să fiu sănătos împreună cu
familia mea. Sper ca anul care vine să fie mai bun decât a fost
această a doua parte a lui”,
a spus Dănciulescu.

Dinamo este calificată în semifinalele Cupei României, unde va
întâlni, în dublă manșă pe Gloria Bistrița.

Ionel Dănciulescu speră ca suporterii dinamoviști să revină la
stadion. „Nu am văzut mesajele suporterilor scrise pe
Stadionul Dinamo. E normal să fie supărați, pentru că în ultimii
doi-trei ani de zile nu au fost rezultatele pe care și le-au dorit,
bine, nici noi nu ni le-am dorit și este normal. Vin din ce în ce
mai puțini la stadion. Sper ca lucrurile să se îndrepte un pic în
anul care vine, dar numai noi îi putem readuce în tribune prin
evoluțiile pe care le-am avea pe teren
„, a completat
Dănciulescu.

Atacantului îi place Stadionul Dinamo, deși mulți suporteri se
plâng de arhitectura acestuia. „Mie îmi place și Stadionul
Dinamo, nu am niciun fel de problemă. E un stadion unde mă simt
bine, unde sunt obișnuit. Toată lumea spune că e un stadion urât,
neprimitor, dar am avut satisfacții enorme pe acest
stadion”
, a subliniat Dănciulescu.

Ionel Dănciulescu a precizat că jucătorii și-au primit o parte
dintre salariile restante. „Am înțeles că s-au virat ceva
bani. N-am sunat să verific dacă au intrat sau nu. Se fac eforturi
pentru a se plăti aceste restanțe. E normal să se plătească, pentru
că sunt foarte mulți jucători care se bazează efectiv pe acești
bani luați de la club”
, a mai spus Dănciulescu.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 12. 2010, 13:24
Actualizat: 21 12. 2010, 13:25