Deși a plecat de la Dinamo, Ionel Dănciulescu încă este interesat de bunăstarea clubului din Ștefan cel Mare și este de părere că intenția lui Cristi Borcea de a-l aduce pe Ioan Andone în locul lui Dario Bonetti este una excelentă. ‘Corbul’ spune că ‘Fălcosul’ este soluția ideală în aceste momente și că acesta poate readuce gloria în ‘Groapă’.
„Domnul Andone este cel mai potrivit pentru Dinamo, m-aș bucura să vină ca tehnician la Dinamo. Este exact tipul de antrenor de care echipa are nevoie, să vedem dacă va putea să se întoarcă. Am avut rezultate extraordinare cu dânsul la cârmă, am reușit să luăm titlul, sunt convins că va repeta acele rezultate în cazul în care se întoarce”, a spus Dănciulescu la gsptv. „România nu pierde cu Serbia” Ionel este cu gândul la meciurile echipei naționale și crede că naționala României se va descurca fără probleme în deplasarea din Serbia. „Sunt convins că România nu va pierde contra Serbiei, am încredere în băieți. Am vorbit cu Răzvan, s-a interesat de condițiile pe care le am, de nivel, de modul în care m-am adaptat. Oricum, pentru moment nu mă gândesc la convocarea la echipa națională”, a mai spus Danciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER