Dănciulescu, fără cuvinte după eșecul de la Astra: „Mi-e și rușine să spun scorul final. E vina mea, eu am pregătit echipa”
Dinamo a pierdut categoric confruntarea cu Astra, scor 1-6, dar Dănciulescu afirmă că nu aceasta este diferența reală dintre cele două echipe. Antrenorul lui Dinamo recunoaște că echipa sa a făcut un joc extrem de slab și ia toată vina asupra sa.
„Nu pot fi spuse multe după o asemenea partidă. Am fost depășiți la toate capitolele. Este vina mea, eu am pregătit echipa. Trebuie să ne pregătim pentru meciul de sâmbătă din Cupa Ligii. Trebuie să trecem peste acest eșec usturător, o umilință pentru ceea ce înseamnă Dinamo. Jucătorii nu au nicio vină, e sunt singurul vinovat. Maniera în care am pierdut este mai dureroasă, îmi cer scuze în numele băieților pentru acest rezultat. Atât s-a putut azi. Eram destul de încrezător înaintea jocului, eram conștient că ne așteaptă o partidă grea, dar nu credeam că va ieși atât de urât. Nu cred că asta e diferența reală dintre cele două echipe, ei au prins o zi bună. Mi-e și rușine să spun scorul final”, a declarat Ionel Dănciulescu la LookTV.
Astra Giurgiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (4-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, disputat chiar în ziua în care tehnicianul dinamovist Ionel Dănciulescu a împlinit 38 de ani.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu ’16, Takayuki ’20, De Amorim ’30, Oros ’36, Alibec ’69 și Ben Youssef ’73 (penalti). Pentru Dinamo a înscris Bilinski ’70.
1-0: Budescu a deschis scorul cu un șut din 6 metri, după o centrare a lui Alibec.
2-0: Takayuki a marcat cu un șut din interiorul careului, profitând de o greșeală în apărarea dinamoviștilor.
3-0: De Amorim a mărit diferența de pe tabela de marcaj cu un șut de la 25 de metri.
4-0: Oros a înscris cu capul, după o lovitură liberă executată de Budescu.
5-0: Alibec a marcat cu un șut din 11 metri, după o pasă de la De Amorim.
5-1: Bilinski a înscris profitând de o greșeală a gazdelor.
6-1: Ben Youssef a transformat un penalti acordat pentru un fault a lui Boubacar la Morais.