Dănciulescu – gest superb, care va fi aplaudat în picioare!** Atacantul va intra definitiv în inimile fanilor

Dănciulescu câștiga până în prezent 120.000 de euro pe stagiune, urmând ca de acum să primească 100.000
„Corbul” va ajunge cel mai în vârstă jucător în tricoul lui Dinamo, dar și fotbalistul cu cele mai multe sezoane în Liga I, alături de Dobrin (21)

Nu mai e niciun secret pentru nimeni că șefii din „Ștefan cel Mare” caută tot felul de soluții pentru a menține clubul pe linia de plutire. Ultima dintre ele este micșorarea salariilor jucătorilor care câștigă peste 100.000 euro pe an, dar cu prelungirea contractelor, așa cum s-a procedat și cu Pulhac înainte de plecarea acestuia la Qabala.

Ca și fundașul stânga, veteranii „câinilor” au răspuns afirmativ. Primul, chiar Ionel Dănciulescu. Atacantul lui Dinamo, al cărui contract expira în această vară, a fost de acord să semneze o nouă înțelegere valabilă până în vara lui 2014, dar pe un salariu stagional cu aproximativ 20.000 euro mai mic, care va intra în vigoare încă din această lună.

„Dacă la vârsta mea mai pot întinde o mână clubului, o fac fără probleme. Nu am ținut niciodată mai mult la beneficiul personal decât la cel al clubului”, și-a justificat „Corbul” decizia.

Îl va depăși pe Alexandru Nicolae
În vară, când i-ar fi expirat actuala înțelegere, Ionel Dănciulescu ar fi devenit cel mai bătrân jucător de câmp care a jucat în tricoul lui Dinamo. La 36 de ani și jumătate, acesta îl va depăși cu trei luni pe Sandu Nicolae, retras în 1991. Odată cu noua înțelegere, atacantul va mai adăuga însă un an, care îl va urca pe primul loc și în categoria „cele mai multe sezoane jucate în Liga I”. Momentan, lider este regretatul Nicolae Dobrin, care a strâns 21 de stagiuni în campionatul României, dar „Corbul” o bifează deja pe-a 20-a, ceea ce înseamnă că 2013-2014 va fi sezonul în care va dobândi drept de coproprietate asupra recordului.

Gestul lui Dănciulescu a fost sau va fi urmat și de alți colegi de-ai săi în următoarele zile. Printre ei se numără chiar și Nicolae Mușat, care are un salariu lunar de numai 3.500 de euro, dar care este de acord să mai renunțe la bani pentru binele echipei. La fel ar putea proceda și Cătălin Munteanu. „Cap de Zmeu” a oferit deocamdată doar un acord verbal, dar și alți „grei”, precum Cristea, vor fi abordați de conducere în următoarele zile pe același subiect.

PRECEDENTE
Dinamo, mereu pe primul plan

Gestul atacantului dinamovist nu este primul de acest fel, pentru că Dănciulescu a arătat în mai multe rânduri că nu se gândește la bani atunci când vine vorba despre Dinamo. În 2002, când s-a reîntors în „Groapă” de la Steaua, „Corbul” a renunțat la câteva zeci de mii de euro. De asemenea, atacantul a avut ocazia să plece în 2004 la FC Nantes, pe un contract mult mai generos, dar a preferat să rămână în „Ștefan cel Mare”. La fel s-a întâmplat și în ultimii ani, când CFR Cluj sau FCM Târgu Mureș i-au făcut oferte financiare mai tentante.


Când a avut clubul probleme, eu am fost mereu solidar și am semnat. Dacă pot să întind o mână de ajutor și la vârsta mea, o fac
Ionel Dănciu­lescu, atacant Dinamo

37 de ani și jumătate avea și Bogdan Stelea în iunie 2005, când și-a încheiat contractul cu Dinamo


DECIZIE
Crăciun și Homei nu merg în Spania

Printre jucătorii cărora li s-a propus prelungirea contractului, dar diminuarea salariului, se numără și Eugen Crăciun. Fundașul de bandă nu a acceptat însă o modificare a înțelegerii, motiv pentru care nu va face deplasarea cu restul lotului în cantonamentul din Marbella, ci se va pregăti alături de Dinamo II. La echipa secundă a fost trimis și Sergiu Homei, jucător care se află în ultimele șase luni de contract. (Mircea DOMINTE)

DEZAMĂ‚GIRE
„Ropotan m-a lăsat în fundul gol”

Cornel Țălnar s-a arătat ieri foarte dezamăgit de atitudinea lui Ropotan, care l-a anunțat că nu va continua alături de Dinamo, cum spusese inițial, alegând să meargă la Krîlia Sovetov, așa cum
www.prosport.ro a anunțat în exclusivitate. „Ropotan, acest copil pe care l-am crescut, m-a mințit și m-a dezamăgit. La început a spus că vrea să stea la noi până la vară, după care m-a anunțat că și-a găsit altceva și m-a lăsat în fundul gol”, a punctat tehnicianul. (Mircea DOMINTE)

IMPAS
Transferul lui Schuller, blocat

Unirea Alba Iulia trebuia să elibereze un document semnat conform căruia Eduar Schuller se putea antrena, începând de ieri, alături de Dinamo. Totuși, puștiul de 18 ani nu și-a mai făcut apariția la ședința de pregătire condusă de Cornel Țălnar. Se pare că tratativele dintre cele două părți s-au împotmolit, iar șansele ca jucătorul să mai vină în „Ștefan cel Mare” au scăzut considerabil în cursul zilei de ieri. (Mircea DOMINTE)

Publicat: 31 01. 2013, 10:02
Actualizat: 31 01. 2013, 10:21