Dănciulescu, împins să se retragă! Negoiță: „Momentan, i s-a propus funcția de antrenor secund și apoi să treacă ușor într-o altă carieră”

Acționarul Ionuț Negoiță a declarat, miercuri seară, că meciul pe care Dinamo îl va juca, duminică, în compania Astrei Giurgiu, în deplasare, în etapa a XI-a a Ligii I, va fi extrem de dificil, însă a apreciat că dinamoviștii au șansa lor.

„Perioada de întrerupere a fost bună pentru noi, a venit și preparatorul italian pe care îl așteptam, dar nu se pot întâmpla minuni peste noapte. Duminică avem un meci foarte greu, Astra e o echipă puternică, jucăm și la ei acasă, dar avem șansa noastră. Este o echipă legată, așa cum ne dorim și noi să facem în doi-trei ani. Noi avem un proiect de reconstrucție, vor mai veni jucători, suntem în căutări”, a declarat Negoiță.

El a mai spus că și-ar dori ca jucători de la Dinamo să ajungă la echipa națională și a subliniat că s-a bucurat foarte mult pentru accederea la baraj. „Mi-aș dori ca și jucătorii noștri să ajungă la echipa națională și sper să ajungă odată ce vom începe să avem și noi rezultate. M-am bucurat foarte mult pentru națională, sper să trecem și de baraj”, a spus Negoiță, care a precizat că nu a mai discutăm cu Adrian Mutu despre o venire la Dinamo și nu știe dacă ar fi potrivit pentru baraj, aceasta fiind „problema selecționerului”.

Negoiță a precizat că lui Ionel Dănciulescu i s-a propus funcția de antrenor secund și apoi „să treacă ușor într-o altă carieră”: „Noi avem o anume politică, anume etape, fiecare jucător are un proces de creștere, încercăm să găsim o formulă ca el să lucreze în staff sau în conducere. Dănciulescu e liber să aleagă dacă se duce la ligă sau rămâne. Momentan, i s-a propus funcția de antrenor secund și apoi să treacă ușor într-o altă carieră”.

Jucătorul Dorin Rotariu consideră că Dinamo are nevoie de cele trei puncte în meciul cu Astra, de duminică, din etapa a XI-a a Ligii I. „Important e să câștigăm meciul cu Astra, nu neapărat să înscrie atacanții, degeaba o fac dacă noi pierdem, avem nevoie de puncte și de moral. Astra e o echipă foarte bună, cu jucători valoroși, nu va fi un meci ușor pentru noi. Eu nu mă gândesc deocamdată la echipa națională și nici nu vreau să pun presiune e cineva în legătură cu asta. Eu mă gândesc să joc cât mai multe meciuri și domnul Pițurcă va decide”, a afirmat Rotariu.

FC Dinamo a semnat, miercuri, un parteneriat de imagine cu Auto Soft, la eveniment participând acționarul Ionuț Negoiță, antrenorul Flavius Soican și jucătorii Ionel Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Valentin Lazăr și Dorin Rotariu. Cu această ocazie, Ionuț Negoiță și jucătorii au făcut o cursă pe un simulator auto.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 10. 2013, 20:58
Actualizat: 16 10. 2013, 20:59