Dănciulescu l-a egalat pe „Burebista” Câmpeanu la prezențe în Liga I:** „Mi-e mult mai ușor să joc susținut de atâția fani”

Ionel Dănciulescu a disputat meciul 470 în Liga I în premieră pe National Arena, însă spune că noul record atins l-ar fi lăsat rece dacă echipa nu ar fi câștigat meciul cu Gaz Metan. Atacantul câinilor l-a egalat în topul prezențelor pe fostul portar Costel Câmpeanu, care a activat în Liga I până la 39 de ani.

„Este o plăcere să joci pe un asemenea stadion, cu un asemenea public. Ne-au împins de la spate, chiar dacă am temperat un pic jocul în a doua repriză. Dacă vom juca mereu aici, am avea meci de meci peste 20.000 de fani în tribune. Mie mi-e mai ușor să joc susținut de atâția oameni. Sper ca și în Ștefan cel Mare să vină mulți fani, dacă ne vom întoarce acolo. Acum trebuie să uităm acest joc și să ne gândim la cel cu Pandurii, care va fi mult mai greu. Am ajuns la 470 de meciuri în Liga I, dar scopul meu nu este să dobor recorduri, ci să îmi ajut echipa”, a spus Dănciulescu la gsptv.

Publicat: 03 03. 2012, 22:49
Actualizat: 03 03. 2012, 22:50