Dănciulescu merge în club „Vigu”
Danciu are motive de bucurie, indiferent de ce va face Dinamo la Brașov. Dacă Dinamo va învinge mâine Brașovul, Dănciulescu poate savura succesul în clubul „Vigu”. Nu, nu este vorba de vreun local de noapte, ci despre un club elitist, care poartă numele lui Iosif Vigu, primul jucător care a strâns 400 de prezențe în prima ligă. Recent, stelistul Petre Marin s-a înscris în acest club, iar Danciu îi va egala performanța în disputa de mâine cu elevii lui Răzvan Lucescu.
„Maratonul” lui Dănciulescu în Liga I a început acum 15 ani, la 06.10.1993, când a evoluat la Electroputere, într-un derby al Craiovei, contra Universității. A bifat 31 de meciuri pentru formația olteană, după care au urmat 129 de prezențe în tricoul Stelei. A ajuns la Dinamo unde până acum a bifat 240 de partide. Interesant este faptul că fotbalistul are o medie 25 de etape disputate pe sezon. Dănciulescu este foarte aproape și de un alt record, acela de a marca 200 de goluri în Liga I, performanță realizată doar de fosta glorie a celor din „Ștefan cel Mare”, Dudu Georgescu.
Â
Răzvan TOMA
Â
Â
Â