Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE, Cristi Pulhac se va despărți de Dinamo și va evolua în următorul sezon în Primera Division. Fundașul stânga va fi cedat de gruparea din Ștefan cel Mare sub formă de împrumut la Hercules Alicante, pentru o perioadă de un an, urmând ca ibericii să aibă prima opțiune pentru cumpărare.
Ionel Dănciulescu, care a evoluat în sezonul trecut la Hercules, îi dă câteva sfaturi lui Pulhac înainte de plecarea în Spania și speră ca acesta să nu aibă aceeași soartă cu el.
Dănciulescu (33 de ani) a fost transferat anul trecut de la Dinamo la Hercules Alicante, echipă cu care a promovat în prima ligă spaniolă. Ionel Dănciulescu a marcat 10 goluri în 25 de meciuri pentru Hercules.
Reprezentanții clubului spaniol, care se confruntă cu probleme financiare, l-au anunțat pe Dănciulescu că i-au reziliat unilateral contractul.
„Depinde de cum va fi făcut contractul lui Cristi. Am înțeles că e împrumut și tot ei vor avea decizia finală. El trebuie doar să aibă grijă cum se antrenează și cum joacă. Eu nu plecam de la Dinamo dacă nu era mister Esteban Vigo. Dumnealui nu a avut curajul nici să îmi dea un telefon să mă anunțe că nu mai e nevoie de mine. Eu credeam că în campionatele mari doar antrenorii decid. Sper să nu se întâmple și cu Pulhac ce s-a întâmplat cu mine la Hercules”, a declarat Ionel Dănciulescu pentru Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER