Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu a susținut până acum trei probe din examenul de bacalaureat la Grupul Școlar Agricol Halânga din comuna Izvorul Bârzii, la care a obținut calificative de trecere, a declarat, pentru MEDIAFAX, Emil Mirică, inspector general la IȘJ Mehedinți.
„A susținut trei probe, de evaluare a competențelor de comunicare în limba română, limbă străină și competențe digitale. A obținut calificative de trecere, nimeni nu pică. Restul examenelor le va susține în toamnă pentru că am înțeles că pleacă în cantonament cu echipa. El a absolvit la Grupul Școlar Agricol Halânga, la frecvență redusă”, a declarat Mirică.
Atacantul dinamovist a fost învoit de la antrenamentul de luni dimineață al echipei sale pentru a susține examenul de bacalaureat la o limbă de circulație internațională. „Dănciulescu a fost învoit de la antrenamente pentru a-și susține unul dintre examenele pe care le are de dat pentru bacalaureat”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea.
În vârstă de 35 de ani, Dănciulescu a început liceul la Slatina în 1991, apoi a urmat cursurile Grupului Școlar „Gheorghe Bibescu”, din Craiova.
De la antrenament au mai lipsit și atacantul Marius Alexe și mijlocașul Gabriel Torje, care au primit câteva zile de vacanță în plus după ce au participat cu echipa națională la turneul amical din America de Sud, și Elis Bakaj, Djakaridja Kone și Zie Diabate, care au făcut parte de asemenea din loturile echipelor naționale ale țărilor lor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER