Dani Coman: „Alibec a demonstrat că este cel mai în formă atacant român”

Atacantul Denis Alibec este golgheterul echipei Astra Giurgiu, cu 12 reușite în acest sezon în toate competițiile și speră să fie în lotul naționalei antrenate de Anghel Iordănescu la Campionatului European din Franța, chiar dacă nu a fost convocat în partidele amicale cu Lituania și Spania.

„Dacă Alibec merită sau nu să facă parte din lotul reprezentativ, nu este decizia mea. El a demonstrat că este cel mai în formă atacant român. A slăbit 2 kg în cantonamentul echipei naționale din Antalya, din această iarnă, dar nu trebuie să vorbim numai despre asta, ci despre calitățile pe care le au, și Denis Alibec, și Constantin Budescu, și de modul în care ei pot ajuta echipa națională să-și îndeplinească obiectivele. Constantin Budescu a fost dezămăgit de neconvocarea pentru meciurile cu Lituania și Spania, dar era greu să fie chemat, pentru că este de puțin timp în China”, a declarat la Digi Sport președintele executiv al echipei Astra Giurgiu, Dănuț Coman.

Astra Giurgiu joacă în această seară, de la ora 20:30, pe Arena Națională, cu Dinamo București, în etapa a patra din play-off. Partida va fi prima de pe Arena Națională, după mai bine de 159 de zile în care stadionul a fost închis. Ultimul meci jucat pe cel mai mare stadion al țării a fost Steaua – Pandurii, scor 1-1, pe 25 octombrie 2015.

„Nu simțim nici un fel de presiune. Jucătorii sunt încrezători, sunt fotbaliști cu experiență, care au jucat la un nivel înalt și sunt sigur că va fi un rezultat pe măsura așteptărilor. Ne convine mai mult Arena Națională pentru că este un gazon mult mai bun decât în Ștefan cel Mare. Sper să avem parte de un stadion cât mai plin, suporterii să susțină ambele echipe, să vedem un meci cu goluri, spectaculos și pe placul fanilor”, a spus Dănuț Coman.

Astra Giurgiu ocupă locul 2 în play-off, cu 32 de puncte, la egalitate cu Steaua București, în timp ce Dinamo este pe locul 4, cu 27 de puncte.

Mediafax

Publicat: 01 04. 2016, 12:52
Actualizat: 01 04. 2016, 12:53