Dani Coman și Petre Buduru au scos bani din buzunar pentru Astra și îi așteaptă înapoi: „O să îi luăm din drepturile TV”
Dani Coman, președintele Astrei Giurgiu, și Petre Buduru, președintele Comitetului Director, au recunoscut că au împrumutat clubul cu bani, dar speră să și-i recupereze.
Petre Buduru a dezvăluit că au fost făcute demersuri la Liga Profesionistă de Fotbal pentru ca el și Dani Coman să își recupereze banii cu care au ajutat la achitarea salariilor jucătorilor de la Astra.
Dani Coman și Petre Buduru speră să își recupereze banii de la Astra
„Am plătit și eu și Dani Coman salarii din buzunarul nostru și o să ne luăm banii din drepturile TV. Am ajutat, că așa e normal, dacă am putut să dăm o mână de ajutor, am dat. Nu au fost însă sume mari, cât am putut noi.
Și s-a făcut cesiune la Liga Profesionistă de Fotbal să ne luăm banii înapoi când o să intre banii de la televiziuni”, a spus Petre Buduru, potrivit Ziare.com.
Astra nu a primit licența
Pe lângă situația financiară dificilă prin care trece clubul, Astra Giurgiu a mai primit o veste proastă la începutul acestei luni.
Echipa antrenată de către Bogdan Andone nu va putea evolua în cupele europene. Astra Giurgiu nu a obținut licența ce îi oferă dreptul de a participa în competițiile europene.
„Jucătorii erau destul de dezamăgiți după vestea că nu am primit licența UEFA, la prima discuție pe care am avut-o, le-am spus să își găsească motivația, e important. Eu… la fel, cât timp am un meci de disputat, vreau să câștig acel meci.
Speram să jucăm în Europa. Era motivația jucătorilor, a tuturor. Primul obiectiv a fost calificarea în play-off, apoi ne doream să terminăm în primele 3 poziții pentru a avea șansa să jucăm în Europa. Era o motivație pentru jucători, pentru noi, ca antrenor, cât și pentru cei toți din club”, a fost reacția antrenorului Bogdan Andone, la Digi Sport.