Daniel Isăilă critică atitudinea românilor. „Suntem prea negativiști. E prea multă răutate”. Refuză naționala pentru bani + care e favorita surpriză la titlu în opinia lui | INTERVIU

Daniel Isăilă, fostul selecționer de la tineret, antrenează în Arabia Saudită. Echipa Al-Hazm e pe locul 8 în campionat, după ce tehnicianul a salvat-o de la retrogradare în vară. De la mii de kilometri distanță, Isăilă (47 de ani) privește atent la tot ce mișcă în fotbalul românesc și nu înțelege de ce există atâta ură între antrenori și de ce se discută negativ despre echipa națională înainte să înceapă meciul propriu-zis. Acesta refuză să preia tineretul dacă ar fi sunat de oficialii de la Casa Fotbalului.

Prosport: Mirel Rădoi, succesorul tău la tineret a ajuns la echipa de seniori.
Daniel Isăilă:
Mă bucur mult. A continuat munca mea și sunt foarte fericit de ceea ce a realizat. Sper să-i meargă bine și în continuare, mai ales că vin cele două baraje.

Îți pare rău că ai plecat de la tineret? Dacă nu plecai, poate ajungeai tu la prima reprezentativă…
Hahaha! Nu punem așa problema. Eu doar mi-am făcut treaba, însă vin momente în viață în care trebuie să te gândești și la partea financiară. Am antrenat la Astra Giurgiu mult timp știți cum luam banii, la FRF nu aveam un salariu extraordinar… Dar nu e vorba despre bani, e vorba de ce simți în anumite momente. Mă bucur că am pus și eu o cărămidă la succesul Under 21.

Lumea așteaptă mai mulți tineri la prima echipă. Tu cum vezi situația?
E dificil. Nicio echipă națională nu face astfel de mutări en-gros. Totul trebuie făcut cu grijă, cu mare grijă. Am văzut că toată lumea îi sare în cap lui Contra, dar nu e corect. Din păcate, la echipa națională sunt prea multe interese… Dar așa e în România! Nu-i normal să existe atâta răutate. Eu nu am înțeles furia asta a tuturor, în condițiile în care Suedia și Spania ne-au fost net superioare.

Te referi la presă sau la cine?
Nu! Mă refer la antrenori, impresari, lumea fotbalului are mult venin… Suntem negativiști înainte să înceapă meciul, ceea ce nu e normal. Noi trebuie să susținem echipa națională, dar cei din fotbal îi dau în cap. Din toate pozițiile. Hai să fim pozitivi.

Te-ai întoarce mâine la tineret dacă te-ar suna domnul Burleanu?
În niciun caz. În primul rând sunt sub contract, câștig bine și îmi face bine să stau un pic departe de ce se întâmplă în țară. Dar e bine să nu zici niciodată «niciodată»!

Ai plecat un pic supărat de la Casa Fotbalului.
Nu-i adevărat. A fost o discuție că a trebuit să reziliem contractul și am plătit clauza de reziliere. Sunt un antrenor care își permite asta (râde)… Știam cât o să câștig, mi-am făcut calculele și asta a fost. Apreciez oamenii de la FRF, nu sunt supărat pe nimeni, stai liniștit!

Pe Răzvan Lucescu l-ai sunat după ce a luat Liga Campionilor Asiei?
Sigur. Vorbim la câteva zile. Am fost colegi de cameră, am lucrat împreună, suntem buni prieteni. A reușit în trei luni ceva incredibil. E foarte bine văzut și are o cotă extraordinară. Contează ce va face acum la Campionatul Mondial al Cluburilor. Va fi foarte important.

Cuplul Budescu-Alibec face senzație la Astra.
Îi urmăresc și mă bucur pentru ei. Dacă o țin tot așa, Astra e o candidată la titlu.

Budescu a spus că nu mai vine la echipa națională.
Îi trece. Pe el îl mai ia gura pe dinainte, de multe ori spune ce gândește și, uneori, e bine să taci. Budescu trebuie să joace fotbal că asta face cel mai bine, cu vorbitul s-o lase mai moale!

Publicat: 29 11. 2019, 18:05