Daniel Morar: „DNA nu cercetează greșeli de arbitraj”

Daniel Morar, procurorul-șef al Direcției Naționale
Anticorupție, a explicat care sunt împrejurările în care
autoritățile intervin în fotbal.

„Mă uit la meciurile din Liga 1 și urmăresc si comentariile
de după meciuri și mă deranjează că numele DNA-ului este folosit
tot mai des. L-am auzit mai devreme pe Gigi Becali vorbind despre
dosarul Valiza. Afirmațiile că ar trebui să cercetăm și presupusa
ofertă a celor de la CFR nu sunt adevarate. Acești oameni care fac
asemenea afirmații au anumite interese. DNA-ul nu cercetează
greșeli de arbitraj. Dacă vor să sesizeze DNA-ul, trebuie să spună
că e vorba și despre corupție.

Deși patronii spun că sesizează DNA-ul, în nici unul dintre
dosarele oamenilor din fotbal nu am primit niciun ajutor din partea
lor. Declarațiile lor sunt doar de suprafață. În cazul de la
Pitești au fost trimise foarte multe persoane în judecată. Doar la
aceste persoane am putut proba acuzele noastre.

Am primit solicitări din partea conducătorilor de fotbal să
intervenim, dar noi nu suntem observatori, noi trebuie să plecăm de
la ceva concret, să probeze cineva că a fost un act de
corupție”, a spus Daniel Morar la gsptv.

Fan
Steaua

„Sunt microbist și eu și țin cu Steaua. Ca absolvent de
facultate în Cluj, țin și cu U Cluj, dar paradoxal sunt legat de
CFR Cluj”,
a mai spus Daniel Morar.

Publicat: 16 11. 2010, 20:55
Actualizat: 16 11. 2010, 20:57