Daniel Pancu, decizie radicală împotriva Rapidului după numirea lui Adi Mutu. „La inaugurarea noului stadion chiar nu o să merg!”
Daniel Pancu (44 de ani) a luat o decizie radicală împotriva Rapidului la scurt timp după numirea lui Adi Mutu.
Oficialii formației Rapid București au decis să îl înlocuiască pe Mihai Iosif cu Adi Mutu, iar această hotărâre nu a fost primită bine de către Daniel Pancu.
Daniel Pancu se aștepta ca oficialii grupării din Giulești să se gândească la el în momentul în care l-au dat afară pe Mihai Iosif, dar a fost dezamăgit să afle că alegerea conducătorilor a fost alta.
Daniel Pancu, decizie radicală împotriva Rapidului după numirea lui Adi Mutu
Drept protest, fostul mare atacant al formației din Giulești a decis să nu participe la inaugurarea noului stadion din Giulești și a explicat de ce.
„La inaugurare chiar nu o să merg! E ca şi cum Dinamo va avea la inaugurare un rapidist pe bancă. Pot să vorbesc când vreau eu să-mi exprim opiniile.
Îi urez succes şi baftă lui Adi, doar că sentimental nu a fost un moment bine ales. Trebuie respectat, să nu mai păţim cu Victor ce am păţit cu George Copos la Rapid, sunt oamenii care vin cu banii. E şi o chestie de strategie, a lucrat la U21, Rapid are mulţi jucători tineri, de viitor. Sunt şi lucruri care se leagă acolo”, a declarat Daniel Pancu la Ora Exactă în Sport, la PRO X.
Rapid inaugurează noul stadion cu Politehnica Timișoara
Inaugurarea noului stadion din Giulești este programată sâmbătă, 26 martie, atunci când formația condusă de Adi Mutu o să o întâlnească într-un meci amical pe divizionara secundă Politehnica Timișoara. Această decizie a fost luată deoarece galeriile celor două formații sunt înfrățite, iar pe noua arenă a Rapidului o să fie o atmosferă spectaculoasă.
- 14.050 de locuri are noul stadion din Giulești
- 7.560 mp de gazon natural ranforsat sintetic a fost instalat pe stadionul Rapidului
- 37,5 milioane de euro a costat construirea stadionului pe care o să evolueze Rapid București