Daniel Pancu, despre partida Dinamo – Poli Iași: „Dacă vom intra pe teren ca la meciul cu CFR Cluj, nu avem nici cea mai mică șansă”

Daniel Pancu, despre partida Dinamo - Poli Iași: „Dacă vom intra pe teren ca la meciul cu CFR Cluj, nu avem nici cea mai mică șansă”
Daniel Pancu poli iasi
  • Publicat:

Poli Iași nu are foarte mult timp la dispoziție pentru a-și linge rănile după eșecul cu CFR Cluj și la doar cinci zile distanță, vineri, se va afla în fața unui nou test de foc. Elevii lui Daniel Pancu întâlnesc Dinamo, în Groapă, în al doilea meci al etapei a 14-a a Ligii 1.

Ca și Poli, Dinamo are mari probleme financiare, jucătorii sunt neplătiți în acest sezon, dar din punct de vedere sportiv ”câinii” dau semne vizibile de revenire, având trei victorii consecutive, două în campionat și una în Cupa României.

Antrenorul Politehnicii, Daniel Pancu, speră ca elevii săi să abordeze meciul de vineri, cu Dinamo, cu o cu totul altă atitudine decât cea arătată în partida cu CFR, în etapa anterioară. ”Ne așteaptă un meci foarte greu, dacă vom intra cum am intrat la meciul cu CFR Cluj, când mi se pare că am intrat învinși dinainte, nu avem nici cea mai mică șansă cu Dinamo”, a declarat Daniel Pancu.

Tehnicianul Iașiului a vorbit despre calitatea echipei din „Ștefan cel Mare” și despre liantul creat între echipă și suporteri: „Întâlnim o echipă construită pentru a câștiga campionatul și sunt sigur că dacă ar fi rămas în componența de la începutul campionatului, dacă nu ar fi avut probleme financiare, ar fi fost o echipă care s-ar fi bătut de la egal la egal cu FCSB, CFR și Craiova pentru câștigarea campionatului.

Au trei victorii în ultimele trei meciuri, nu au luat gol, joacă pentru suporteri, au pentru cine juca și spiritul suporterilor se regăsește în spiritul lui Dinamo. Aleargă toți, plus jucători de mare calitate care pot face oricând diferența. Dinamo joacă pentru suporteri, suporterii au strâns bani, au mai primit câte o primă de joc, îi așteaptă înainte de fiecare meci, cântă împreună, gândesc împreună și suporterii se simt reprezentați în teren de jucători.

În momentul în care ai pentru cine juca, știi că ai niște oameni care suferă mult pentru tine…Între timp, președintele Ciprian Paraschiv a intrat în cabină și le-a transmis jucătorilor că se vor rezolva o mare parte din problemele financiare sau că se vor rezolva până vom pleca în minivacanța de iarnă. Mă aștept la o reacție pozitivă din partea echipei”.

Mesaj pentru suporterii ieșeni

Pancone spune că resimte lipsa din tribune a suporterilor Politehnicii și a făcut apel la aceștia să fie realiști și să țină cont de condițiile existente la club atunci când cer performanță. „Eu simt lipsa suporterilor de pe stadion, pentru că am venit și pentru suporterii ieșeni la Poli. Am crescut cu ei, am fost unul care am susținut Poli de mic copil, în galerie. Eu le transmit să fim realiști cu toții. M-am exprimat după meciul cu CFR, mulți au înțeles altceva. Nu îmi doresc să plec de la Iași, în niciun caz!

Am venit și am spus de la început că obiectivul pentru primul an este locul 12 și îmi doresc să fac performanță. Acum vom analiza clar după primele 15 etape. Practic, Poli Iași, în vară, dacă Dinamo își câștiga meciurile cu Chindia, era o echipă retrogradată și la început era cotată cu cel mai slab lot, a treia favorită la retrogradare.

Până în momentul de față nu s-a întâmplat nimic conform calculelor, nici în bine, nici în rău, suntem pe a treia poziție din subsol. Acum nu cunosc doar jucătorii, cunosc și clubul, oamenii din club. De asta spun că va trebui să facem o analiză de ansamblu a clubului, nu doar ce ține strict de evoluția noastră”, a mai spus Pancu.

Tehnicianul nu va conta în meciul cu Dinamo pe Atka și Zajmovic, cei doi fiind testați pozitiv la Covid-19. Legat de vaccinarea pentru Covid, Pancu a spus că „e o întrebare foarte grea, chiar o să mă gândesc. Nu știu acum, dar la prima strigare aș spune nu”.

 

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×