Poli Iași și UTA Arad au făcut un meci spectaculos duminică seara. Moldovenii au reușit să se impună cu 3-2, la capătul unui joc cu răsturnări de scor și două goluri extraordinare.
Imediat după finalul partidei, la vestiar, antrenorul ieșenilor Daniel Pancu a ținut un discurs motivant pentru jucătorii săi. Tehnicianul s-a înclinat în fața fotbaliștilor săi, care au obținut prima victorie din deplasare din acest sezon.
Imaginile cu discursul au fost publicate pe pagina de Facebook a Politehnicii Iași. Clipul video a adunat sute de aprecieri și zeci de comentarii, mulți dintre fanii ieșieni fiind foarte fericiți de rezultatul meciului disputat la Arad.
„Despre ce vorbim? Curaj, atitudine, organizare! La fotbal nu există frică! Curajul și munca se răsplătesc, iar voi ați fost răsplătiți. Ne antrenăm foarte bine și jucăm foarte bine!”, le-a transmis Pancu elevilor săi.
https://www.facebook.com/CSMPolitehnicaIasiOficial/videos/384666192924592
UTA – Poli Iași a fost un meci spectaculos, cu cinci goluri. Echipa gazdă nu reușise nicio victorie în primele trei etape și a dechis scorul în minutul 28. Hora i-a pasat lui Ciprian Rus care a trimis mingea în plasă ajutat de Baxevanos. Iașiul a egalat tot în prima repriză după golul lui Andrei Cristea.
În repriza a doua s-au marcat cele mai spectaculoase goluri. Ursu și-a adus echipa în avantaj după un gol superb. Ultimul sfert de oră a fost nerecomandat cardiacilor. Platini a egalat, iar Onea și-a adus echipa în avantaj cu o reușită senzațională.
Partida UTA – Poli Iași s-a terminat 2-3. Echipa lui Laszlo Balint nu are nicio victorie în acest sezon și acumulat doar trei puncte. Formația lui Daniel Pancu are șase puncte după al doilea succes din acest campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER