Daniel Pancu o vede pe Poli Iași favorită în meciul cu FCSB: „Mi-aș fi dorit să vină cu echipa de bază”. Obiectivul personal al anului pentru antrenorul ieșenilor

Daniel Pancu o vede pe Poli Iași favorită în meciul cu FCSB: „Mi-aș fi dorit să vină cu echipa de bază”. Obiectivul personal al anului pentru antrenorul ieșenilor
daniel pancu mutu nationala
  • Publicat:

La trei zile după eliminarea din Europa League, FCSB va disputa, duminică, un nou meci cu echipa decimată, în Copou, cu Poli Iași, în cadrul etapei a 5-a a Ligii I. Dacă în condiții normale, cu tot lotul valid, FCSB pornea clar favorită la Iași, focarul de Covid-19 din cadrul grupării roș-albastre face ca Poli Iași să aibă șase mari la victorie. Fapt recunoscut și de antrenorul Politehnicii, Daniel Pancu.

Tehnicianul spune că și-ar fi dorit să întâlneacsă un FCSB cu lotul complet, pentru ca echipa sa să-și măsoare forțele cu un adversar de top și spune că în aceste condiții elevii săi sunt favoriții hârtiei în confruntarea de duminică.

Daniel Pancu crede că Poli Iași e favorită pentru meciul cu FCSB

„Îmi doream foarte mult ca ei să vină cu echipa de bază, cu cei mai buni jucători ai lor, pentru a vedea exact unde ne aflăm în acest moment, să vedem progresele pe care le-am făcut și să ne măsurăm forțele cu un adversar dintre cei mai buni din campionat. Din păcate pentru ei, acest virus nu iartă pe nimeni.

Noi încă suntem o echipă model din acest punct de vedere, din nou testele au ieșit sută la sută negative și acesta este unul dintre puținele motive de mândrie ale noastre. FCSB va veni cu o echipă decimată la Iași, cu mulți jucători care în mod normal nu ar fi în lotul de 20. Astfel, dintr-un joc din care avem doar de câștigat, paradoxal se poate transforma într-un joc în care avem multe lucruri de pierdut. Pe hârtie e clar că noi suntem favoriți. Nu mă ascund, chiar dacă sunt jucători de la FCSB, fac parte din lotul lor, sunt educați, sunt profesioniști, la acest joc Poli Iași va fi favorită, a declarat Daniel Pancu într-o conferință de presă.

Tehnicianul lui Poli speră ca elevii săi să se refacă fizic până la ora partidei cu FCSB după deplasarea infernală cu autocarul de la Arad: „Echipa încă nu e refăcută fizic, a fost o deplasare imposibil de redat în cuvinte, 13 ore de mers cu autocarul după ce au jucat 90 de minute la Arad. Sperăm ca la ora jocului cu FCSB să fim refăcuți total din punct de vedere fizic”.

Daniel Pancu vrea să devină antrenorului anului în România

Desemnat antrenorul etapei a 4-a de către LPF, după vicoria de Arad, cu UTA, scor 3-2, Pancone spune că obiectivul său este să devină antrenorul anului. „E un motiv de bucurie că am fost desemnat antrenorul etapei. Următorii pași ar trebui să fie antrenorul lunii, antrenorului anului și tot așa mai departe. Astea sunt obiectivele mele”, a mai spus Daniel Pancu.

Acesta îl vede pe Răzvan Onea, inclus și el în echipa etapei a 4-a, convocat la Naționala de tineret: „Ar fi extraordinar ca după Teo Axinte, și Răzvan Onea să fie convocat la tineret. Și pentru el ca jucător, și pentru club. Onea e un jucător cu reale calități, foarte inteligent și are o marjă mare de progres. Dar depinde de selecționer ce planuri are. Onea e un jucător care poate fi convocat oricând la tineret”.
Meciul Poli Iași – FCSB, contând pentru etapa a 5-a a Ligii I, se va disputa duminică, pe stadionul Emil Alexandrescu din Copou, cu începere de la ora 21.45.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×