Daniel Stanciu este sincer și ironic:** „Azi am câștigat nemeritat cu Sportul! Dați titlul altora, presiunea e prea mare”

Team-managerul Timișoarei, Daniel Stanciu, crede că Poli a
reușit să se impună în cele din urmă în fața Sportului datorită
experienței și valorii superioare, deși admite că elevii lui Dușan
Uhrin nu au făcut un meci extraordinar.

„Am câștigat trei puncte cam nemeritat, după aspectul
jocului, dar se spune că norocul ține cu cei puternici. Nu este rău
că am revenit de 14 ori în acest sezon, iar faptul că am rămas
singura echipă neînvinsă până acum spune multe despre valoarea
noastră”,
a spus Daniel Stanciu la Sport.ro, după care
le-a răspuns celor care spun că gruparea bănățeană nu va fi
licențiată pentru sezonul următor din cauza unor probleme
financiare:

„Să li se dea titlul formațiilor care au anunțat că au
acest obiectiv, Steaua, Vaslui, Dinamo, Rapid. Presiunea este prea
mare pe umerii noștri, așa că facem un pas înapoi. Desigur, nu
vorbesc serios, o să luptăm până la final”
.

Publicat: 10 04. 2011, 19:58
Actualizat: 10 04. 2011, 20:07