Daniel Stanciu a declarat că este foarte mulțumit de victoria Timișoarei în meciul cu Universitatea Craiova, scor 4-0. De asemenea, team manager-ul bănățenilor îl laudă pe Ianis Zicu și spune că fostul jucător al lui Dinamo ar merita să fie convocat la națională.
„Nu ne gândim la nimeni, nici la Oțelul, nici la Vaslui, dar am declarat că din iarnă că vom realiza o performanță frumoasă”, a declarat Daniel Stanciu la Sport.ro
„M-am bazat pe forța grupului, pe jucători și pe revenirea lui Dușan Uhrin. Selecția a fost foarte bine gândită, iar în această vară am făcut o echipă cum ar trebui să arate una de Liga 1. Am făcut o echipă frumoasă. Puteam și mai mult, dar trebuie să ținem cont de condițiile din campionat. Deși ieri puteam realiza scorul campionatului, mai e mult până să visăm la locul 1”.
„Zicu este în greutatea optimă, este un jucător deosebit de important pentru echipa noastră. E un jucător care a avut puterea să revină după cei trei ani de la Dinamo. Zicu trebuie să facă același pas și la echipa națională. Cred că stafful naționalei ar trebui să se îndrepte și spre Timișoara. O să vedeți un alt Brănești la Timișoara. În cazul unei înfrângeri, Brănești intră serios la retrogradare”, a continuat team manager-ul Timișoarei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER