Daniel Stanciu: „Pierdem nemeritat, Steaua a avut o singură ocazie. A fost un gest inexplicabil al lui Sarmov”. Bănățenii au ratat un bonus de 50.000 de euro
Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii după un meci în care jucătorii lui ACS Poli Timișoara i-a făcut cadou campioanei două penalty-uri. Stanciu le-a ratat pe ambele, însă la al doilea Chipciu a fost pe fază și a reușit să trimită în poartă. Daniel Stanciu, managerul celor de la ACS Poli, a mărturisit după meci că se aștepta la un rezultat mai bun dată fiind evoluția celor două echipe pe parcursul celor 90 de minute.
„E o fază inexplicabilă pentru noi. Sarmov e un jucător cu experiență, de echipă națională, nu ne așteptam. Am pierdut nemeritat pentru că Steaua a avut o singură ocazie în afară de gol, noi am avut 4-5 ocazii. Dar cu atitudinea pe care am avut-o noi azi nu puteam să câștigăm. Am punctat doar la impresia artistică, a fost un gest inexplicabil al lui Sarmov„, a spus conducătorul bănățenilor. Acesta a mărturisit că pierderea calificării a însemnat ratarea unui bonus important, cu atât mai important cu cât clubul timișorean trece printr-o perioadă de dificultăți financiare. „Îmi pare rău! Am avut momente în care am dominat, am ratat foarte mult. Puteam elimina Steaua din Cupa Ligii și să câștigăm niște bani foarte buni. Aveam 50.000 de euro doar din participarea în următorul tur„, a încheiat Stanciu.