„Dănilescu taie și spânzură la Dinamo!” Un fost antrenor demască neregulile din Ștefan cel Mare

În ultimii 10-15 ani Centrul de Copii și Juniori al lui Dinamo a
fost unul dintre cele mai tari pepiniere de fotbaliști din țară.
În ultimii ani lucrurile s-au schimbat iar cauzele acestui declin
este reprezentat de sistemul clientelar care există în Ștefan cel
Mare, crede Ion Manu, ultimul antrenor de la puștii „câinilor” care
a jucat fotbal în Liga I, dar care a fost dat afară fără nicio
explicație.

Am fost anunțat de către un coleg, Ghiță, că trebuie să
predau grupa pe care o aveam. Nu de vreun șef…. Iar când m-am
întâlnit cu Ion Moldovan, cel care conduce centrul, mi-a spus: ‘S-a
luat decizia asta’. Cine a luat-o, care au fost motivele, în
condițiile în care există cel puțin o grupă de copii care nu are
antrenor în acest moment? Nu mi s-a dat nicio explicație. Când am
venit la Dinamo, acum 20 de ani, și am participat la prima ședință
la club, eram un nimeni. Stăteam la masă cu Frățilă, Pârcălab,
Vaiscovici, pe atunci antrenori la centru. Aveai ce învăța de la
acești oameni, care au jucat fotbal. Acum nu mai are cine să le
arate copiilor. Le-am spus celor care conduc centrul: ‘Teorie
aveți, dar probleme vor fi când va trebui să loviți mingea’…
Mi-au dat dreptate
„, a spus Manu pentru EVZ.

Vinovatul numărul unu pentru situația existentă la Centrul de Copii
și Juniori din Ștefan cel Mare este Tică Dănilescu, crede Manu,
care deplânge și dezinteresul oficialilor pentru o fostă mare
glorie, Cornel Dinu.

Tică Dănilescu taie și spânzură la Dinamo! Când era la
Steaua, îi înjura de mama focului pe milițieni, cum ne spunea el
nouă pe atunci. A fost dat afară de Steaua și trecut în rezervă de
Armata, apoi a fost reactivat la noi, unde s-a pensionat. Acum ia
pensie de la milițieni! Sorin Popescu este nașul lui Cătălin
Dănilescu, fiul lui Tică Dănilescu și, totodată, antrenor la
Dinamo. Ilie Alexe, dat afară de Pițurcă de la Steaua și adus la
Dinamo, este, la rândul lui, nșsul lui Sorin Popescu. ‘Procurorul’
mai vorbește cu voi, ziariștii. În rest, nu este bagat în seamă de
nimeni la club. La așa ceva s-a ajuns la Dinamo
„.

Publicat: 03 08. 2010, 10:04
Actualizat: 03 08. 2010, 10:05