Dănuț Lupu, fost jucător al lui Dinamo, nu crede că investitorii spanioli ce au preluat echipa din „Ștefan cel Mare” pot redresa situația financiară a clubului.
Există restanțe salariale față de jucători, iar în luna aceasta prioritatea este plata datoriei către ANAF, în caz contrar roș-albii și-ar putea pierde baza de pregătire de la Săftica.
„Luna asta trebuie să plătească la ANAF, altfel vor pierde baza de la Săftica. Contra ne-a zis că au un proiect extraordinar, ne-a mințit? Dacă te duci să cumperi o mașină, nu verifici dacă ai și bani? Contra a greșit când a spus că nu se va prezenta la antrenament dacă jucătorii nu sunt plătiți. Acum poate se vor da, că vin banii de la televiziuni, dar luna viitoare ce fac?”, a spus Dănuț Lupu, la Digi Sport.
„De unde bani? Trebuie să îi dea bani și lui Negoiță, acolo găsești înțelegere, dar ce faci la ANAF? Ce faci la jucători? Sunt foștii antrenori, mai sunt Prunea, Dănciulescu, Răduță, se strâng bani și de acolo. Eu nu cred că jucătorii străini vor sta două sau trei luni fără să fie plătiți”, a mai precizat Dănuț Lupu.
Alex Couto, noul director general de la Dinamo, a vorbit despre problemele financiare pe care le întâmpină clubul din „Ștefan cel Mare”: „Banii nu au ajuns încă, așa că nu putem face tot ceea ce ne dorim. Sperăm că banii vor veni în viitorul apropiat și să ne dezvoltăm proiectul în toate zonele. Nu o să facem un împrumut la bancă. Noi așteptăm banii din Spania. Noi gestionăm resursele pe care le primim. Datoria noastră e să facem performanță. Lucrăm din greu alături de sponsori, dar prima injecție de capital trebuie să vină din Spania. Da, sunt restanțe de trei luni în cazul unor jucători. Nu e o situație plăcută, nu e ușor. Toată lumea își dorește banii. Îi înțeleg pe cei care sunt nemulțumiți și chiar nervoși, dar trebuie să gestionăm bine această situație. Asta este situația”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER