Dănuț Oprea: „Nu am reușit să câștigăm un meci pe care l-am dominat în cea mai mare parte”

Directorul tehnic al echipei FC Brașov, Dănuț Oprea, a declarat,
luni, după remiza din partida cu FC Brașov, scor 1-1, că formația
sa nu a reușită să câștige un meci pe care l-a dominat în cea mai
mare parte.

„Din păcate nu am reușit să câștigăm un meci pe care l-am
dominat în cea mai mare parte, excepție făcând doar primele zece
minute în care am primit un gol la o fază care nu anunța mare
lucru. Unirea Urziceni s-a dovedit a fi un adversar bun, are
jucători profesioniști care după cum s-a văzut și-au făcut treaba
foarte bine, indiferent de ce se va întâmpla cu ei în perioada
următoare. Nu pot spune că arbitrajul a influențat meciul, dar în
viziunea mea parcă a fragmentat jocul prea mult”
, a spus
Oprea.

Echipa FC Brașov a terminat la egalitate, luni, pe teren propriu,
scor 1-1 (1-1), cu formația Unirea Urziceni, în ultimul meci al
etapei a V-a a Ligii I, în urma căruia gruparea ialomițeană a rămas
fără victorie în acest sezon. Oaspeții au deschis scorul prin
Bilașco, în minutul 3, acesta fiind primul gol din acest sezon al
Ligii I pentru Unirea Urziceni. Gazdele au reușit egalarea prin
Hadnagy, în minutul 13.

Sursa: Mediafax

Publicat: 23 08. 2010, 22:51
Actualizat: 23 08. 2010, 23:05