A fost căpitan în premieră, a dat gol pentru prima dată și a bifat chiar „dubla” cu o execuție de la punctul cu var. Dare Vrsic este în revenire de formă și dorește acum să intre în grațiile lui Sabău.
La finalul meciului, ziariștii l-au desemnat pe Vrsic drept cel mai bun fotbalist de pe teren, iar slovenul a primit și un trofeu pentru această distincție. Emerich Dembrovschi, fostul fotbalist legendar al Timișoarei din anii ’70-’80, i-a înmânat placheta împreună cu un îndemn: „Felicitări! Mi-aș dori să fii cel mai bun fotbalist și în finala Cupei din acest an, ar fi o onoare”.
În replică, Vrsic și-a detaliat și el dorințele pentru viitorul apropiat. „Cel mai important în Cupă este să mergi mai departe. A fost un rezultat superb, nu contează cum a fost adversarul. Mă bucur că am marcat primul gol pentru Poli și sper să îmi fi îmbunătățit contribuția la această echipă, sunt mai aproape de prima formație acum”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER