Dario Bonetti a luat cu el înfrângerile, dar italianul e aproape de o revenire în Liga 1!** Unul dintre cele mai importante cluburi îl vrea

Adrian Porumboiu îl stimează pe italian și l-ar vedea antrenor la Vaslui

„Diferența dintre Dinamo și Steaua nu este făcută doar de bani, acolo antrenorul a avut timp să construiască. Așa au ajuns să o bată pe Chelsea. Dinamo ar fi avut o șansă mare cu mine să facă performanță”, a declarat, ieri, Dario Bonetti la DigiSport.

Ceea ce nu a luat, însă, în considerare fostul tehnician al „câinilor” este că, de la plecarea sa, în noiembrie, Dinamo nu a pierdut niciunul dintre cele șapte partide jucate în Liga I! Asta deși la echipă s-au schimbat doi antrenori: Dorinel Munteanu și Cornel Țălnar.

Altfel, Dario Bonetti are șanse să revină în Liga I, mai ales din vară, el fiind în capul listei de posibili antrenori ai lui FC Vaslui.

15 meciuri a jucat Dinamo cu Bonetti pe bancă în actualul sezon. șase au fost victorii, patru egaluri și cinci înfrângeri

7 partide au susținut alb-roșii după plecarea italianului, dintre care cinci au fost victorii și două s-au încheiat la egalitate

Publicat: 12 03. 2013, 23:45
Actualizat: 12 03. 2013, 23:53