Dario Bonetti, al treilea antrenor străin care câștigă Cupa României

Antrenorul italian al echipei Dinamo, Dario Bonetti, este al treilea tehnician străin care câștigă Cupa României-Timișoreana, după conaționalul său Andrea Mandorlini și portughezul Antonio Conceicao, ambii cu formația CFR Cluj, informează site-ul oficial al FRF.

Tehnicianul Răzvan Lucescu s-a aflat, miercuri seară, la a treia finală de Cupa României, precedentele tot la cârma Rapidului, însă cea de miercuri a fost prima pe care o pierde. În același timp, formația giuleșteană a pierdut pe Arena Națională a șasea finală de Cupă din istoria sa.

Din cele 74 finale disputate până acum, cea de miercuri a fost cea de-a 11-a care s-a încheiat cu scorul de 1-0, iar Arena Națională a devenit al șaptelea stadion care găzduiește ultimul act al Cupei României.

Golul victoriei marcat miercuri a fost primul pe care Adrian Scarlatache îl înscrie în Cupa României. A fost al nouălea meci dintre cele două formații în Cupă, dinamoviștii înclinând acum balanța la cinci victorii, față de patru câte au rapidiștii.

Din lotul echipei alb-roșii, doar cinci componenți mai cuceriseră până miercuri Cupa României: Iulian Tameș de patru ori (toate cu Dinamo), Ionel Dănciulescu de patru ori (una cu Steaua, trei cu Dinamo), Marius Niculae de două ori (ambele cu Dinamo), Cristian Pulhac o dată (cu Dinamo) și Cătălin Munteanu o dată (cu Steaua).

Meciul de pe Arena Națională a fost a șaptea finală condusă de un arbitru străin, Daniele Orsato devenind primul italian într-o asemenea postură.

Formația Dinamo a câștigat, miercuri seara, pe Arena Națională, Cupa României-Timișoreana, învingând în finală, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Rapid.

Mediafax

 

Publicat: 24 05. 2012, 12:11
Actualizat: 24 05. 2012, 12:12