Dario Bonetti, anunț pentru suporterii lui Dinamo, după plecarea în Italia: „O să discut cu conducerea. Îmi pare foarte rău”. Ce decizie a luat | EXCLUSIV

dario bonetti dinamo anunt decizie fcsb
Vezi galeria foto - 4 poze

Dario Bonetti are un anunț pentru suporteri în privința situației sale de la Dinamo, după umilința din derby. Antrenorul italian se află în Italia, într-o scurtă vacanță, însă înfrângerea cu FCSB, suferită duminică, scor 0-6, cu siguranță nu-i dă pace.

Tehnicianul a declarat că va urma o ședință cu oamenii din conducerea lui Dinamo și îi asigură pe suporteri că formația din „Ștefan cel Mare” va avea în curând rezultate mai bune.

Bonetti și-ar fi anunțat plecarea în Italia cu câteva săptămâni înainte, potrivit spuselor lui Iuliu Mureșan, administratorul special al „câinilor”, astfel că nu se pune problema demisiei.

Dario Bonetti, anunț pentru suporterii lui Dinamo după plecarea în Italia

Dario Bonetti a recunoscut, pentru ProSport, că va urma o discuție clară cu conducerea formației din „Ștefan cel Mare”, legat de ce s-a întâmplat la meciul cu FCSB. Acesta regretă faptul că fanii au trebuit să suporte o asemenea rușine, la un asemenea scor, în fața unui rivale „de moarte”.

„Eu sunt în vacanță pentru o zi. Mâine mă întorc la București și o să discutăm mai multe cu conducerea. Îmi pare foarte rău pentru rezultatul de aseară. Îi asigur pe fani că o să facem un campionat bun, cu rezultate bune”, a declarat Dario Bonetti, pentru ProSport.

De asemenea, și Iuliu Mureșan, a recunoscut că va fi susținută o ședință internă în club, unde se va analiza atent parcursul echipei și dacă, cumva, se puteau obține mai multe puncte decât până acum.

Nu este exclus ca după cinci înfrângeri consecutive fără gol marcat, dinamoviștii să caute un nou antrenor.

„Bonetti a plecat până în Italia. Se știa acest lucru de două săptămâni, mâine după-amiază are antrenament. El a zis că revine să muncească. Acum, cred că se întoarce. O să avem niște discuții în interior, vom vedea dacă se impune o decizie radicală. Urmează să analizăm”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru GSP.

Publicat: 13 09. 2021, 17:06
Actualizat: 13 09. 2021, 17:25