Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, l-a criticat pe Dario Bonetti, antrenorul italian care a dat în judecată clubul, după ce a fost dat afară.
Dario Bonetti a fost demis de Dinamo, după doar două luni, însă antrenorul italian nu a fost de acord cu decizia conducerii, motiv pentru care a dat în judecată clubul din „Ștefan cel Mare”.
În această perioadă petrecută pe banca lui Dinamo, Dario Bonetti a înregistrat două victorii și șase înfrângeri, cea cu FCSB, 0-6, fiind cea mai dură din istoria meciurilor cu marea rivală.
Cei de la Dinamo așteaptă acum decizia instanțelor judecătorești. Iuliu Mureșan nu îl iartă pe Dario Bonetti și îi transmite că ar fi trebuit să plece singur de la Dinamo ca urmare a rezultatelor modeste înregistrate pe banca tehnică.
„Dario Bonetti s-a adresat instanţelor româneşti adică judecătorului sindic de pe lângă tribunal pentru că firma de insolvenţă i-a desfăcut contractul şi să vedem ce o să decidă judecătorul.
El a fost plătit la zi când a plecat şi rezolvarea, după părerea mea era să rămână aşa, adică a fost reziliat contractul prin articolele din legea insolvenţei.
Eu dacă eram în locul lui îmi dădeam demisia după acel rezultat şi plecam. Un pic m-a dezamăgit că are atitudinea asta şi se agaţă de nu ştiu ce”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit Telekom Sport.
„Mi s-a confirmat din mai multe locuri că vechiul antrenor al lui Dinamo era singurul antrenor care stătea cu ochelari de soare în timpul şedinţei de pregătire şi chiar fuma în timpul antrenamentului. El conducea antrenamentul cu ţigara în gură. Nu se mai întâmplă aşa ceva în lume. Şi el a fost adus ca un salvator al lui Dinamo. Deci nimic nu e întâmplător din ce s-a întâmplat la Dinamo în ultimii ani. Acum, Rednic a preluat echipa de câteva zile şi vreau să-i urez mult succes şi sper să găsească cele mai bune soluţii” – Cornel Dinu, despre Dario Bonetti, la Telekom Sport
„Mi s-a confirmat din mai multe locuri că vechiul antrenor al lui Dinamo era singurul antrenor care stătea cu ochelari de soare în timpul şedinţei de pregătire şi chiar fuma în timpul antrenamentului. El conducea antrenamentul cu ţigara în gură.
Nu se mai întâmplă aşa ceva în lume. Şi el a fost adus ca un salvator al lui Dinamo. Deci nimic nu e întâmplător din ce s-a întâmplat la Dinamo în ultimii ani. Acum, Rednic a preluat echipa de câteva zile şi vreau să-i urez mult succes şi sper să găsească cele mai bune soluţii” – Cornel Dinu, despre Dario Bonetti, la Telekom Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER