Dario Flores a ajuns la CFR!

„Feroviarii” se mișcă repede pe piața transferurilor și au achiziționat deja în noul an un fundaș central care poate evolua și ca mijlocaș.

Iuliu Mureșan declara după sosirea atacantului sârb Rade Veljovic că CFR va mai efectua maximum două-trei achiziții, însă s-a ferit să ofere mai multe detalii. Primul dintre aceste transferuri se pare că este uruguayanul Dario Flores (foto), care evoluează ca fundaș central, dar poate oricând să facă față cu brio și ca mijlocaș dreapta sau central. Chiar dacă oficialii din Gruia țin în mare secret toate transferurile din această perioadă, presa din Uruguay susține că această mutare este deja realizată, jucătorul, care deține și pașaport italian, urmând a fi prezentat oficial la CFR la reunirea lotului, programată la sfârșitul acestei săptămâni.

Pereira e bucuros de venirea lui Flores

Pe numele său complet Dario Antonio Flores Bistolfi, fotbalistul în vârstă de 24 de ani vine de la River Plate (Uruguay)și a mai evoluat la echipe precum Penarol sau Wanderers. El urmează să fie coleg la CFR cu un conațional, Alvaro Pereira. „Îl cunosc pe Dario, l-am întâlnit la un turneu amical, iar el era căpitan. Este un jucător foarte bun, care poate evolua și ca fundaș, și ca mijlocaș. M-aș bucura să îl am coleg la CFR”, a mărturisit Alvaro Pereira, aflat în vacanță în țara sa natală. Clujenii ar putea să se despartă de fundașul Galiassi de Sousa, dorit de FC Moscova.

Publicat: 06 01. 2009, 08:45
Actualizat: 06 01. 2009, 08:51