Darius Buia așteaptă cu nerăbdare startul returului: „Suntem pregătiți pentru meciurile oficiale”. Mesajul pentru fani

  • Dinamo a învins-o pe IFK Goteborg cu 2-0 în finala Marbella Cup, o performanță care a fost pe placul patronului Ionuț Negoiță.


Darius Buia, unul dintre tinerii pe care „câinii” se bazează pe viitor, a fost mulțumit de stagiul de pregătire din Spania, e încântat de atmosfera de la Dinamo, club ce reprezintă pentru el o a doua familie, și crede că la acest club sunt condiții foarte bune pentru a face performanță, conform site-ului oficial.

„Dinamo este  ca o a doua familie pentru mine. Formăm un grup unit și mă simt foarte bine aici. Este un mediu foarte bun pentru a face performanță. Spun acest lucru deoarece avem jucători cu experiență care ne ajută să creștem. Eu zic că avem toate condițiile pentru a progresa. A fost o lună grea, cu multe antrenamente, dar fără această perioadă nu am putea să facem fotbal de performanță.

Suntem pregătiți pentru meciurile oficiale. Am avut rezultate destul de bune și în meciurile amicale și eu zic că suntem pregătiți. Visul meu de mic a fost să joc în Liga I. Am ajuns la Dinamo, unul dintre cele mai mari cluburi din România, iar acest lucru mă bucură. Acum îmi propun să mă pregătesc cât mai bine și să joc în cât mai multe meciuri. Mie mi-a plăcut foarte mult cum juca Del Piero, însă este pe final de carieră. Acum îl urmăresc pe Zlatan Ibrahimovic. Îmi place foarte mult stilul lui de joc.

Cum un om nu poate trăi fără mâncare, așa nu pot trăi eu fără fotbal. Este sportul pe care-l iubesc și nu ma văd făcând altceva. Am sacrificat foarte multe pentru acest sport însă sunt sigur că merită. Cu siguranță putem prinde un loc în primele trei echipe ale campionatului, însă avem nevoie de fanii noștri pentru a reuși. Noi mizăm pe foamea de trofee, de fotbal. Suntem mulți tineri și vrem să demonstrăm că ne merităm locul în echipă. Tatăl meu mi-a spus că acum începe greul. Mi-a spus că trebuie să muncesc de zece ori mai mult”, a declarat Darius Buia pentru site-ul oficial al „câinilor”.

Următorul meci amical al dinamoviștilor va avea loc sâmbătă, de la ora 17.30, împotriva formației bulgare Lokomotiv Plovdiv.

Rezultatele înregistrate de Dinamo în perioada de pregătire din iarnă:

0-1 cu Karabah
0-1 cu Energia Vladivostok
1-1 cu Cernomoreț Odesa
2-1 cu Korona Kielce
1-3 cu Dinamo Kiev
2-0 cu Guangzhou Evergrande
2-0 cu IFK Goteborg
 

Publicat: 07 02. 2014, 15:52
Actualizat: 07 02. 2014, 15:53