Florian Walter continuă să aducă jucători la Universitatea Cluj. Până acum, „U” a transferat 4 jucători Sebastian Achim, Laurențiu Marinescu, Lukas Szukala și Eduard Nicola, și mai are în plan aducerea a încă doi: un fundaș central și un apărător de bandă stângă.
„Vom mai aduce jucători, urmărim mai mulți fotbaliști. Avem timp până la închiderea perioadei de transferuri să ne decidem. Probabil că vom aduce doi fundași, unul central și unul de bandă stângă. Există destule variante și în actualul lot. Să nu uităm că Szilagyi abia acum a revenit și în primul meci a jucat cu o determinare extraordinară. Pele s-a alăturat lotului de două zile, îl mai avem pe Cucui, un băiat de mare perspectivă, plus Balde, care e o soluție bună pentru postul de fundaș central. Nu ne grăbim”, a spus Florian Walter pentru Ziua de Cluj.
Finanțatorul clujenilor a spus că Lazăr nu mai prezintă interes, iar transferul lui Szekely nu a fost luat în considerare niciodată.
„Lazăr a avut timp o săptămână, până duminică la miezul nopții, să-mi dea un răspuns. N-a zis nimic, am înțeles că așteaptă oferte de afară. Păi, nu stăm noi după Costin Lazăr! Să fie sănătos! Oricum, avem destule soluții pentru acel post. Szekely nu m-a interesat niciodată. Probabil că el ar fi venit, dar în acest moment nu intră în vederile noastre”, a mai spus Walter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER