Decizia celor de la „U” Cluj de a desface unilateral contractele a 8 jucătorii i-a isterizat pe aceștia. Cei mai experimentați dintre ei se vor adresa TAS-ului.
„Este un abuz ceea ce au făcut ei și o să mergem mai departe prin toate instanțele pe care le putem apela. Dacă e nevoie mergem până la tas. TAS-ul a dat o decizie favorabilă Universității Cluj, de ce să nu ne dea și nouă?”, a spus Emil Ninu, pentru Look Tv.
Fundașul Raul Ciupe spune că s-a apucat de Facultatea de Drept pentru a se putea lupta cu clubul în instanță. „Cred că până la urmă la TAS se va ajunge. Acum m-am apucat de drept. Trebuie să învăț dreptul ca să pot să joc fotbal. Planul de reorganizare prevede 25 de jucători și noi eram vreo 30. S-a renunțat la 8 jucători, iar după ce ne-au denunțat contractele au mai legitimat încă 6, Universitatea Cluj. Nu am mai inteles nimic de se întâmplă”, a spus Ciupe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER