Datorii de un milion de euro pentru Poli Iași

Datorii de un milion de euro pentru Poli Iași
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Boca, președintele clubului Poli Iași, s-a plâns de situația grea de la echipă, declarând că gruparea pe care o conduce are datorii de un milion de euro, atât către jucătorii săi, cât și către bugetul statului.

"În momentul de față, avem datorii de un milion de euro. Această sumă reprezintă restanțe față de jucători, de bugetul statului și față de terți. Oamenii de afaceri, care fac parte din Consiliul de Administrație al clubului, au promis că vor rezolva această problemă până la sfârșitul anului. Nu trebuie să uităm că până la sfârșitul lunii martie 2009 trebuie să ajungem cu datoriile față de bugetul statului pe zero pentru a putea primi licența pentru sezonul viitor. De aceea cred că datoriile pe care le avem acum trebuie plătite în cel mai scurt timp, deoarece la aceste sume se adaugă penalități și nu vreau să riscăm să nu luăm licența", a spus Boca.

Președintele ieșenilor a mai declarat că situația financiară a echipei se va clarifica la următoarea ședință a Consiliului de Administrație

"Probabil săpătmâna viitoare, membrii Consiliului de Administrație se vor întâlni pentru a face o analiză a evoluției echipei în acest tur de campionat și atunci se vor discuta toate problemele. Eu rămân optimist și sper că acționarii se vor ține de cuvânt și vor achita toate aceste datorii pe care le are clubul pentru a putea termina anul 2008 pe zero", a precizat Boca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×