Datoriile la stat, apoi salariile. Condiția pusă de municipalitate pentru a continua finanțarea CSM Poli Iași

Datoriile la stat, apoi salariile. Condiția pusă de municipalitate pentru a continua finanțarea CSM Poli Iași
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă LPF a virat în contul clubului din Copou suma de 550.000 de euro, reprezentând o nouă tranșă din drepturile de televizare, fotbaliștii lui Flavius Stoican nu vor ajunge la zi cu banii. Și asta pentru că oficialii din Copou trebuie să stingă datoriile la stat, pentru a mai spera la finanțare de la bugetul local. Într-o ședință ce a avut loc joi, primarul Mihai Chirica i-a înștiințat pe reprezentanții clubului CSM Poli Iași că Primăria va continua să susțină financiar clubul, cu condiția să nu aibă datorii la stat. În aceste condiții, conducerea clubului a achitat la stat suma de 2,5 milioane de lei, iar jucătorii și-au primit doar o parte din bani.

„Am avut o ședință cu domnul primar și cu reprezentanții Fundației Sportului Ieșean și am fost înștiințați că pentru a mai avea finanțare de la bugetul local în acest an, trebuie să fim pe zero cu dările la stat. Înainte de a primi bani de la municipalitate, trebuie să avem acel certificat de neurmărire fiscală. De aceea, am fost nevoiți ca aproape toți banii primiți din drepturile de televizare, aproximativ 550.000 de euro, să-i dăm la stat. În aceste condiții, nu le-am achitat jucătorilor și staff-ului toate restanțele. Le-am virat în conturi doar sumele aferente lunii decembrie, urmând ca jumătatea de salariu pe luna noiembrie să o achităm atunci când le vom da și banii pe luna ianuarie, undeva la sfârșitul lui februarie. Sper ca băieții și antrenorii să înțeleagă că am făcut acest compromis pentru a ne fi bine mai târziu”, a declarat președintele executiv Adrian Ambrosie.

Acesta i-a liniștit pe jucători, afirmând că a primit asigurări din partea primarului că lucrurile vor intra pe făgașul normal în perioada următoare: „Domnul primar ne-a asigurat că va fi alături de noi în continuare, iar Primăria va continua să susțină clubul”.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×