David Caiado a fost unul dintre jucătorii transferați de urgență de FCSB înaintea partidei cu Slovan Liberec, după ce lotul lui Toni Petrea a fost lovit de pandemia de COVID-19. Portughezul a jucat 90 de minute în Europa League, dar s-a întors la FC FC Hermannstadt. A dat de înțeles că i s-a propus să rămână la echipa lui Toni Petrea, dar după ce s-a sfătuit cu familia a decis să se întoarcă la formația din Sibiu.
Gigi Becali a făcut mai multe transferuri urgente la FCSB înaintea partidei cu Slovan Liberec. Doi dintre ei au venit de la FC Hermannstadt. David Caiado și Goran Karanovic au călătorit noaptea, cu mașina, și au fost titulari în duelul din Europa League.
Karanovic s-a accidentat după doar 9 minute și a părăsit terenul de joc. Caiado a jucat 90 de minute, dar FCSB a ratat calificarea. Cei doi jucători s-au întors la Sibiu, iar fotbalistul portughez a povestit cum s-au desfășurat lucrurile.
„Mi-am căutat fericirea, sunt fericit aici, suntem ca o familie. M-au primit foarte bine și la FCSB, m-au primit bine cei de acolo, dar am decis să mă întorc, pentru a realiza lucruri importante aici.
Nu cred că au fost supărați că am plecat la FCSB, am vorbit cu ei, am decis să merg să ajut FCSB și fotbalul românesc în cupele europene. Apoi, am vorbit, am ajuns la un acord și am revenit la familia mea”, a declarat David Caiado.
Portughezul a fost titular în partida Gaz Metan Mediaș- FC Hermannstadt. Partida s-a terminat la egalitate 1-1. Dumitru Cardoso și Jo Santos au marcat golurile.
„Am avut un spirit bun în acest meci. Am vrut să luăm trei puncte, dar nu am câștigat decât un punct. Suntem puțin supărați, cred că puteam să obține mai mult. Ne vom pregăti bine și sperăm să câștigăm următoarele partide”, a mai declarat Caiado, la interviurile de la finalul confruntării.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER