David Miculescu, atacantul în vârstă de 20 de ani de la UTA Arad, a vorbit după eșecul cu Sepsi Sfântu Gheorghe și despre posibilul său transfer la Rapid.
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și UTA Arad s-a disputat sâmbătă, în cadrul etapei a cincea din play-out-ul Ligii 1, iar covăsnenii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Mihai Bălașa, în minutul 90+3.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, nu a ascuns faptul că a făcut o ofertă de 500 de mii de euro către UTA Arad pentru David Miculescu. Cele două părți nu s-au înțeles însă. Și Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a recunoscut că oltenii l-au monitorizat pe David Miculescu.
Mai mult decât atât, David Miculescu a refuzat și o ofertă din Statele Unite ale Americii, din Major League Soccer.
Tânărul fotbalist al arădenilor a dat de înțeles că s-a săturat de discuțiile despre plecarea sa de la UTA și a dezvăluit și de ce a refuzat oferta din Statele Unite ale Americii.
„Partidă grea, ne aşteptam să fie greu, orice meci din Liga 1 e foarte important, mai ales că e play-out. Noi am venit să câştigăm dar din păcate am luat gol la ultima fază. Este foarte dezamăgitor, mai ales că am alergat 90 minute şi să iei gol la ultima faza e foarte urât.
(n.r. transfer la Rapid sau FCSB?) Nu mai vreau să aud despre acele discuţii. Când UTA va pune comunicat că semnez cu altcineva, atunci pot să vorbesc, dar până atunci sunt la UTA şi doar despre UTA vorbesc.
Da, am avut ofertă din SUA, cei de la club mi-au zis despre ofertă, nu am plecat, nu m-am mai gândit la acea ofertă ci doar la club. Nu am acceptat eu. Au fost nişte lucruri care nu îmi conveneau şi am zis că mai bine rămân la Arad”, a spus David Miculescu, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER