David Sanchez a semnat cu FC Timișoara!
Fostul jucător al grupării Gimnastic de Tarragona și-a dat acordul pentru un contract pe trei ani cu Timișoara, plus posibilitatea de prelungire pe încă doi ani.
În vârstă de 25 de ani, Sanchez este așteptat astăzi la Timișoara, după ce actele de transfer au fost finalizate ieri. Președintele Marian Iancu a confirmat încheierea tranzacției. „Din punct de vedere juridic este totul pus la punct. El poate juca și în prima etapă, cu Argeșul, dar nu știu dacă va fi așa. Are numai zece zile de pregătire făcută și nu cred că Dusan va miza pe el de acum”, a precizat Iancu.
Patru jucători sunt fără carte verde
Șeful de pe Bega a caracterizat situația de la mijlocul terenului, unde Poli are șase jucători legitimați: Alexa, Borbely, Garcia, Da Costa, Vrsic și acum Sanchez. „Este o concurență de foc pe acele posturi. Depinde numai de jucători să se impună în echipă”, a mai spus petrolistul. Deocamdată însă, Timișoara are probleme cu câțiva dintre aceștia. Borbely și Vrsic sunt accidentați.
Alți patru jucători încă nu au încheiate actele, deoarece Poli nu a primit toate permisele de muncă. „A lui Magera mai trebuie să vină, Kenan (n.r. Cejvanovic) este și el în aceeași situație, pentru că este și ultimul venit. Nu am primit cartea verde nici pentru Eder Bonfim și Garcia, dar se rezolvă în următoarele zile”, a completat Iacob.