Gigi Becali susține că a fost mirat de “tupeul” unora dintre jucătorii Stelei, care s-au plâns de faptul că nu și-au încasat de multă vreme salariile și primele de joc.
“Steaua a ajuns pe locul 7, după ce am învestit vreo 25 de milioane în jucători. Eu nu mai înțeleg nimic, le plătesc salarii de 200-250 de mii și sunt pe locul 7. Nu mai vreau să mai vorbesc cu jucătorii, i-am spus lui Argăseală că salariile se dau dacă au rezultate, ei acum vor și prime…Cât tupeu poți să ai? Probabil că la unii nu o să le mai dau salariile, pentru că nu avem bani. N-au decât să-și depună memorii. Păi chiar așa, luăm la mișto banii lui Becali?”, a spus latifundiarul. El susține că a greșit pentru că nu s-a mai implicat în alcătuirea echipei: „M-am luat după nea Imi, nea cutare, care spuneau că trebuie să las antrenorul să facă echipa. Cât m-am băgat eu, am jucat numai prin Liga Campionilor, iar acum nimic”.Â
„Semedo e o țeapă”
Patronul nu l-a iertat nici pe fotbalistul său preferat de până acum, Dayro Moreno. „Nu mai vreau să-l văd! Pe noi ne-a bătut Dayro, nu Rapidul, că el a dat pasa aia greșită din care Spadacio a înscris golul doi. Singurul care joacă este Toja, care se dăruiește pe teren, poate și
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER