Internaționalul columbian Dayro Moreno este mulțumit de perioada petrecută în România, considerând că transferul la Steaua i-a schimbat în totalitate stilul de viață. Aflat la naționala Columbiei, alături de Robinson Zapata, Dayro Moreno (foto)a dezvăluit pentru site-ul futbolred.com modul în care a decurs prima sa experiență europeană. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-am maturizat în această țară. Am fost conștient că a venit timpul să-mi schimb comportamentul.
Viața din România este liniștită și sănătoasă. După antrenamente mă duc acasă la prietena mea, pe care o cunosc de șapte luni. Ne dorim chiar un copil“, a povestit „Matadorul“, cunoscut în țara sa natală ca un jucător capricios, cu un comportament oscilant. „Ca fotbalist m-am adaptat bine, dar cu limba am avut unele probleme. Acum învăț din greu pentru a îmbunătăți relațiile de joc cu colegii mei“, a completat Dayro, care spune că a profitat din plin de prezența în Ghencea a conaționalilor Zapata și Pepe Moreno „La fel ca ei, îmi place muzica regaeton și salsa.“
11 partide a jucat Dayro Moreno în returul campionatului trecut, reușind să marcheze cinci goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER