Dayro și Habib s-au supărat

Nu toți steliștii au fost bucuroși ieri la Galați. Habibou și Dayro Moreno s-au enervat pentru că Lăcătuș i-a ținut tot meciul pe bancă.

Cu câteva minute înainte de sfârșitul partidei, în momentul în care Lăcătuș a hotărât să-l introducă pe teren pe Neaga, Dayro Moreno și Habibou au protestat din cauza deciziei antrenorului.

Cei doi au renunțat să mai continue exercițiile de încălzire și s-au retras cu capul plecat spre banca de rezerve, timp în care Habibou gesticula supărat, iar Dayro a lovit  un bidon cu apă, după care a aruncat nervos tricoul de antrenament pe banca de rezerve.

„M-am săturat să tot aud că sunt nemulțumiți, unul aruncă cu tricoul, altul se vaită la maică-sa… Nu știu… Eu cred că totuși vestiarul Stelei e unit“, a comentat la final Lăcătuș.

Publicat: 20 04. 2008, 01:03