Mihai Stoichiță a avut două săptămâni la dispoziție pentru a pregăti meciul cu Poli Iași. Tehnicianul Stelei și-a deplasat în această perioadă elevii chiar și într-un mini-cantonament montan. Chiar și așa, „Lippi” nu a conturat încă un prim „11”.
Primul post pentru care s-a căutat rapid o rezolvare a fost cel de fundaș stânga. Cum singurul fotbalist din lot care este obișnuit să joace pe această poziție este Lucian Filip, Stoichiță a căutat și alte variante. De aceea, la antrenamentele de vineri cel folosit în locul lui Petre Marin a fost Răzvan Ochiroșii, dar se pare că randamentul dat de acesta l-a făcut pe „Lippi” să se răzgândească. Tocmai de aceea, Stoichiță se gândește să-i ofere lui Filip șansa să debuteze în Liga I contra Iașiului.
Un alt fotbalist-surpriză pe care antrenorul roș-albaștrilor pare hotărât să îl trimită din primul minut pe teren în această seară este Mihai Onicaș. Dacă pe vremea lui Cristiano Bergodi a fost în topul aparițiilor din rândul roș-albaștrilor, mijlocașul nu a mai avut parte de același tratament de la venirea lui Stoichiță. Forțat și de indisponibilitatea lui Andrei Ionescu, dar și de ritmul alert la care a fost supus Bicfalvi în ultima perioadă, „Lippi” se pare că îl va reactiva pe Onicaș.
Ultimul post cu probleme pentru Stoichiță a fost cel de atacant retras. Cum Kapetanos a fost punct fix printre titularii Stelei în ultima lună, pe acel post s-au bătut Surdu și Stancu. Pentru acest meci, „Motanul” este accidentat, iar în ultimele zile se pare că și Surdu s-a plâns de undele dureri. Pentru a nu-l scoate din calcule pentru meciul cu Fenerbahce pe atacantul venit de la FC Brașov, „Lippi” a gândit și varianta Dayro. De la revenirea la prima echipă, columbianul s-a pregătit serios, ba chiar a fost unul dintre cei mai activi la ședințele tehnice, motiv pentru care Stoichiță pare dispus să-i ofere o șansă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER