Titularizat după două etape în care fusese exilat pe banca de rezerve, Dayro Moreno l-a dezaÂmăgit din nou pe Lăcătuș. Internaționalul columbian părea venit dintr-un alt film în primele minute ale meciului. Dayro a tratat cu indolență o fază de atac, alegând să paseze cu călcâiul la întâmplare, în loc să le ofere o minge utilă coechipierilor. Faza l-a scos din minți pe Lăcătuș, enervându-i totodată și pe suporteri, care i-au strigat: „Naomi, tu îți bați joc de noi? După ce că ești gloabă, mai ai și fițe!”.
Â
A înjurat și n-a dat mâna cu Lăcătuș
De altfel, „Fiara” l-a chemat imediat de la încălzire pe bolivianul Pedriel Suarez, care nu bifase până aseară decât 17 minute pentru Steaua în campionat, și l-a înlocuit pe Dayro încă din minutul 38. Extrem de nervos, columbianul a refuzat să dea mâna cu Lăcătuș și a șutat cu sete în panourile publicitare, înainte de a se duce la vestiare, înjurând printre dinți. În acest sezon, Dayro Moreno a fost unul dintre cei mai utilizați jucători steliști, el evoluând în 21 din cele 24 de etape scurse până acum.
Îl trimit la Steaua II sau pe bancă
„O amendă nu va rezolva problema, dar Dayro nu va scăpa nepedepsit”, a spus aseară Valeriu Argăseală. În aceste condiții, jucătorul ar putea fi sancționat prin retrogradarea la echipa secundă, unde nu va putea decât să se antreneze, el neavând drept de joc la „satelit”. Totuși, s-ar putea alege și o măsură ceva mai blândă, adică exilarea pe banca de rezerve.
2 Două milioane de dolari a plătit Steaua anul trecut echipei Once Caldas în schimbul lui Dayro Moreno
"Eu n-am văzut reacția lui, dar evoluția lui a fost una sub așteptări. Nu poți să te plimbi pur și simplu pe teren timp de 35 de minute", Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
"Probabil că pe Dayro o să îl doară mai mult decât în cot, deoarece acesta nu este un comportament de jucător profesionist. E inadmisibil ce a făcut el", Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER