Mijlocașul columbian al Stelei, Dayro Moreno, a povestit pentru site-ul futbolred.com că este foarte mulțumit de viața pe care o duce în România, una liniștită și sănătoasă, afirmând că s-a maturizat mult de când este aici.
"Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am maturizat mult în România pentru că sunt conștient că e timpul să am un comportament bun. Viața în România este foarte liniștită și sănătoasă. După antrenament mă duc acasă, la soția mea, cu care sunt de șapte luni și cu care îmi doresc să aduc pe lume un copil. Ca fotbalist m-am adaptat foarte bine în România, dar cu limba am avut unele probleme, însă acum învăț din greu ca să pot avea o relație și mai bună cu colegii mei", a spus Dayro Moreno.
Columbienii Stelei Dayro Moreno și Robinson Zapata sunt convocați pentru partida pe care naționala lor o va disputa cu reprezentativa Ecuadorul în preliminariile Campionatului Mondial din 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER